SUA au făcut demersuri diplomatice cu mai multe state arabe pentru a reduce tensiunile dintre Iran şi Israel

Sursa Foto: FreePik
Sursa Foto: FreePik

În urma atacului aerian israelian asupra ambasadei Iranului din Siria, SUA au discutat cu miniştrii de externe ai Arabiei Saudite, Emiratelor Arabe Unite, Qatarului şi Irakului pentru a transmite mesaje de interes diplomatic Iranului. 

Alegeri prezidentiale 2024

Conform unei surse la curent cu subiectul care a vorbit sub protecţia anonimatului, Brett McGurk, le-a cerut oficialilor din ţările menţionate să îl contacteze pe ministrul de externe iranian şi să îi transmită acestuia mesajul că Teheranul ar trebui să dezescaladeze situaţia tensionată cu Israelul, ceea ce aceştia au făcut.

Ministerul iranian de Externe a declarat miercuri că miniştrii de externe ai Arabiei Saudite, Emiratelor Arabe Unite, Qatarului şi Irakului au vorbit la telefon cu ministrul de externe al Iranului şi au discutat despre tensiunile regionale.

Casa Albă a refuzat să comenteze.

Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat că Israelul "trebuie şi va fi pedepsit" pentru lovitura de la Damasc

Apelurile telefonice ale lui McGurk au fost raportate pentru prima dată de Axios.

Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat că Israelul "trebuie şi va fi pedepsit" pentru lovitura de la Damasc care a ucis şapte membri ai Gardienilor Revoluţiei.

Printre victime s-a numărat şi Mohammad Reza Zahedi, un comandant superior al Forţei Quds, o unitate de elită a Gardienilor care acţionează în străinătate.

Israelul, care a lansat un război în Fâşia Gaza împotriva Hamas, care este susţinut de Iran, nu a confirmat că s-a aflat în spatele atacului de la Damasc, dar Pentagonul a spus că a fost, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel