SUA au schimbat definiția termenului de astronaut pentru a-l exclude pe Jeff Bezos

Jeff Bezos - foto Instagram
Jeff Bezos - foto Instagram

Statele Unite au schimbat definiția termenului de astronaut pentru a-l exclude pe Jeff Bezos.

Statele Unite ale Americii au modificat definiția cuvântului „astronaut” pentru a nu-i include și pe miliardarii care se visează exploratori ai spațiului cosmic. Conform BBC, noile reguli ale Administrației Federale de Zbor (FAA) spun că astronauții trebuie să facă parte dintr-un echipaj de zbor și să vină cu contribuții condițiilor de siguranță în misiuni.

Astfel, nici Jeff Bezos, nici Richard Branson nu sunt încă astronauți, după definiția dată de guvernul american. Și mai impresionant este faptul că vorbim despre primele schimbări făcute de FAA de la începutul programului din 2004. Actualizările au fost anunțate marți, în aceeași zi în care fondatorul Amazon a mers cu racheta Blue Origin până la marginea spațiului.

Bezos a făcut o donație generoasă către contribuitorul CNN Van Jones și chef-ului Jose Andres

Jeff Bezos, fondatorul Amazon și cel mai bogat om din lume, a declarat, după zborul în spațiu al capsulei New Shepard, că intenționează să acorde câte 100 de milioane de dolari colaboratorului CNN Van Jones și chef-ului José Andrés, scrie CNN. Bezos a spus că Jones și Andres sunt liberi să facă „ceea ce vor” cu banii.

"Ei pot da totul propriei lor organizații caritabile", a spus Bezos la o conferință de presă după călătoria sa în spațiu. "Sau pot împărți averea. Depinde de ei.

Banii sunt legați de o inițiativă filantropică „surpriză”

Banii, a spus Bezos, sunt legați de o inițiativă filantropică „surpriză”, numită Courage and Civility Award. Premiul își propune să îi onoreze pe cei care au „demonstrat curaj” și au încercat să fie unificatori într-o lume dezbinată, a adăugat Bezos. Van Jones este cofondator al mai multor organziații non-profit, iar Jose Andres a înființat World Central Kitchen, o organizație non-profit care oferă hrană în urma dezastrelor naturale.

Inițiativa filantropică a lui Bezos vine într-o perioadă în care el și colegii săi miliardari, precum Richard Branson, proprietarul Virgin Galactic, se confruntă cu critici pentru că și-au cheltuit banii în turismul spațial. Bezos a fost criticat anterior pentru că nu s-a dovedit mai filantrop, dar a donat miliarde de dolari în ultimii ani pentru cauze precum schimbările climatice și băncile de alimente.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel