SUA avertizează asupra unui răspuns ''semnificativ'' dacă Rusia lansează un atac nuclear

Ministrul american al apărării, Lloyd Austin, l-a avertizat joi pe preşedintele rus Vladimir Putin că răspunsul comunităţii internaţionale va fi "semnificativ" dacă se va încumeta să lanseze un atac nuclear, relatează agenţia de presă EFE.

 

"Acest lucru este important pentru lume şi rămânem concentraţi în a ne asigura că facem tot ce putem pentru a ajuta Ucraina să-şi apere suveranitatea, teritoriul", a declarat Austin în cadrul unei conferinţe de presa la Pentagon.

Austin a apreciat că utilizarea de către Rusia a unui astfel de armament sau chiar să vorbească despre utilizarea acestuia este "periculoasă şi iresponsabilă".

Rusia a efectuat miercuri exerciţii ale forţelor sale nucleare strategice "Grom" (Thunder), într-o nouă provocare la adresa Occidentului.

În timpul acestor exerciţii, a lansat rachete balistice şi de croazieră de pe submarinul atomic Tula, două bombardiere strategice Tu-95MC şi sisteme terestre de rachete intercontinentale mobile Yars, printre altele.

Lloyd Austin a făcut aceste remarci în cursul prezentării actualizării din 2022 a Strategiei de Apărare Naţională şi Posturii Nucleare şi de apărare antirachetă a SUA.

În ceea ce priveşte postura nucleară, documentul insistă asupra faptului că "SUA vor lua în considerare utilizarea armelor nucleare doar în circumstanţe extreme" pentru a-şi apăra interesele vitale şi pe cele ale aliaţilor şi partenerilor săi.

Documentul insistă că, atât timp cât armele nucleare continuă să existe, rolul fundamental al armelor nucleare americane este de a "descuraja" un astfel de atac împotriva teritoriului său sau al aliaţilor săi.

Pe de altă parte, Austin a explicat că documentul subliniază necesitatea de a "menţine şi consolida" descurajarea împotriva Chinei:"Este singurul concurent care încearcă să remodeleze ordinea internaţională şi, în acelaşi timp, are o putere din ce în ce mai mare de a face acest lucru".

Rusia este calificată ca reprezentând o "ameninţare gravă", acest adjectiv nefiind o alegere întâmplătoare, potrivit secretarului apărării, întrucât provocarea actuală a Moscovei faţă de SUA se poate schimba pe termen lung, ceea ce nu este cazul Chinei.

Totuşi, el a recunoscut că Pentagonul este îngrijorat de o posibilă 'escaladare' a situaţiei cu Rusia încă de la începutul conflictului, la 24 februarie, şi a încadrat în această preocupare contactele cu oficiali ruşi, inclusiv convorbirile pe care le-a avut în ultima săptămână cu omologul său, Serghei Şoigu.

Alte ameninţări incluse în text sunt testele cu rachete ale Coreei de Nord, programul nuclear al Iranului şi reţelele teroriste globale.

Separat, SUA au avertizat joi Rusia că dacă va ataca sateliţii pe care îi foloseşte pentru comunicaţii vor exista consecinţe, potrivit EFE.

"Orice atac asupra infrastructurii noastre va antrena un răspuns adecvat din partea noastră. Dacă vor avea loc astfel de atacuri, vom face tot posibilul pentru a le face cunoscute, opri şi a trage la răspundere Rusia pentru acestea", a avertizat John Kirby, un purtător de cuvânt al Casei Albe, la o conferinţă de presă.

Kirby a reacţionat astfel la ameninţările formulate miercuri de un înalt oficial rus, Konstantin Voronţov, care a spus că sateliţii Statelor Unite şi ai aliaţilor lor ar putea deveni ţinte militare pentru Rusia dacă se implică în războiul din Ucraina.

Voronţov, director adjunct în Departamentul Neproliferare şi Control al Armelor din cadrul Ministerului rus de Externe, a declarat la o reuniune a Naţiunilor Unite că Rusia a detectat o "tendinţă extrem de periculoasă" cu sateliţi occidentali, inclusiv din SUA, care ajută Ucraina.

El a declarat apoi că aceşti sateliţi, care pot fi folosiţi pentru a facilita comunicarea între trupe pe câmpul de luptă, ar putea deveni ţinte militare "legitime" dacă se va dovedi că ajută Ucraina.

De la începutul războiului din Ucraina, magnatul Elon Musk, patronul companiei spaţiale americane SpaceX, a trimis în Ucraina terminale ale serviciului său de conexiune prin satelit Starlink pentru a ajuta Ucraina să rămână conectată la internet, în pofida întreruperilor de servicii provocate de bombardamentele ruseşti.

Operaţiunea a costat deja SpaceX 80 de milioane de dolari, astfel încât Musk a cerut Ministerului american al Apărării să preia costurile, după cum a relatat săptămâna trecută CNN, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel