SUA: Barack Obama și Joe Biden, decizie a ministrului Justiției

FOTO: Agerpres (Obama alături de Biden)
FOTO: Agerpres (Obama alături de Biden)

Ministrul american al justiţiei, Bill Barr, a declarat luni că nu intenţionează să îl pună sub acuzare pe fostul preşedinte Barack Obama sau pe vicepreşedintele acestuia, Joe Biden, pentru rolul lor la începutul anchetei ruse, ceea ce l-a 'surprins' pe Donald Trump, notează AFP.

Investigaţiile asupra unei posibile înţelegeri secrete între Moscova şi echipa de campanie a miliardarului republican la prezidenţialele din 2016 au fost 'o nedreptate gravă' şi au fost iniţiate 'fără fundament legal', a estimat ministrul într-o conferinţă de presă. Dar, 'oricare ar fi fost nivelul de implicare' a lui Barack Obama şi Joe Biden în deschiderea acestor investigaţii, 'nu cred, pe baza informaţiilor de care dispun în prezent', că ei riscă urmărirea penală, a adăugat Bill Barr.

Deranjat mai mult de doi ani de această anchetă - care s-a încheiat cu absenţa unor dovezi privind o înţelegere secretă -, Donald Trump s-a declarat mereu ca victima unei 'vânătoare de vrăjitoare', pusă la cale de democraţi cu sprijinul simpatizanţilor din rândul poliţiei federale. De câteva zile, el a reluat atacurile împotriva predecesorului său, vorbind destul de evaziv despre un 'Obamagate' şi reclamând convocarea lui pentru o audiere în Senat.

În acelaşi timp, îi cere socoteală fostului vicepreşedinte Joe Biden cu care se va înfrunta la prezidenţialele de la 3 noiembrie. Bill Barr şi-a exprimat luni regretul că sistemul judiciar american a fost folosit 'ca o armă politică' în cursul ultimilor ani şi a promis să pună capăt acestui 'cerc vicios'. Pe viitor, 'orice anchetă asupra unui candidat la prezidenţiale va trebui aprobată de mine', a anunţat ministrul, considerat, totuşi, unul dintre cei mai fideli apărători ai preşedintelui Trump.

Acesta din urmă a fost luat prin surprindere de afirmaţiile ministrului justiţiei. 'Sunt surprins, pentru că Obama ştia tot ce se petrecea', a spus el presei la Casa Albă. 'Obama şi Biden erau la curent', a insistat liderul administraţiei de la Washington, deplângând 'o justiţie cu două viteze'. 'Penal sau nu, în orice caz a fost grav şi sunt mulţi indivizi implicaţi care ar trebui să plătească un preţ mare', a mai declarat el, informează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel