Secretarul de stat american, Mike Pompeo, a făcut publică o solicitare oficială adresată Australiei de a ajuta la înfruntarea Iranului în ceea ce priveşte securitatea maritimă, în timpul discuţiilor avute la Sydney duminică. Autorităţile de la Canberra au răspuns doar că acordă acestei solicitări "o deosebită atenţie", informează dpa.
"Sperăm că Australia va colabora cu noi la unele dintre cele mai presante provocări de politică externă din prezent, precum eforturile de a stabiliza Siria, de a proteja Afganistanul de teroare şi de a înfrunta atacurile neprovocate ale Republicii Islamice Iran asupra navigaţiei internaţionale în strâmtoarea Ormuz", le-a spus Pompeo ziariştilor.
Ministrul apărării din Australia, Linda Reynolds, a declarat că orice decizie cu privire la Iran se va baza pe interesele suverane ale Australiei şi nicio decizie nu a fost luată.
"Solicitarea făcută de SUA este una foarte serioasă şi de aceea acum luăm foarte serios în considerare această cerere. Nu a fost luată nicio decizie", a declarat ea presei.
Tensiunile dintre SUA şi Iran generate de retragerea unilaterală a SUA din acordul nuclear din 2015 şi reimpunerea sancţiunilor împotriva Teheranului au escaladat în ultimele luni. În urmă cu câteva zile Washingtonul a impus sancţiuni împotriva ministrului iranian de externe, Mohammad Javad Zarif.
Disputa s-a extins la strâmtoarea Ormuz, o rută strategică de transport maritim, unde Iranul a reţinut luna trecută un petrolier sub pavilion britanic ca represalii după ce Marea Britanie a capturat o navă iraniană în largul Gibraltarului sub suspiciunea că a încălcat sancţiuni impuse de Uniunea Europeană.
Duminică, la Sydney, ambele părţi - SUA şi Australia - şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la creşterea implicării militare a Chinei în Marea Chinei de Sud, unde mai multe ţări au revendicări contradictorii, dar Australia a exprimat prudenţă faţă de
intensificarea confruntărilor.
Secretarul american al apărării, Mark Esper, aflat şi el în Australia, a spus că SUA se vor consulta cu aliaţii lor din Europa şi Asia-Pacific în legătură cu desfăşurarea de noi arme convenţionale ca urmare a ieşirii din tratatul de eliminare a armelor nucleare pe care îl încheiaseră cu Rusia în timpul Războiului Rece.
Evitând să răspundă dacă Australia va găzdui astfel de arme, ministrul australian de externe, Marise Payne, a declarat că Beijingul este un partener vital pentru Australia.
"Suntem ferm angajaţi în parteneriatul nostru strategic vast [cu China], care continuă să crească. Avem fiecare domeniile noastre de diferenţă cu China ... felul cum tratezi aceste diferenţe este foarte important", a spus Payne.
"Nu este în interesul nimănui ca regiunea Indo-Pacific să devină mai competitivă sau mai antagonică".
Atât Esper, cât şi Pompeo s-au întâlnit cu omologii lor australieni duminică, la Sydney, la un forum anual de securitate.
Problema alăturării Australiei la o operaţiune de securitate condusă de SUA împotriva Iranului şi la desfăşurarea mai multor arme americane în regiunea Asia-Pacific este probabil să fie punctul principal al discuţiilor când primul ministru australian, Scott Morrison, va participa la o cină de stat la Casa Albă cu preşedintele Donald Trump pe 20 septembrie, scrie dpa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu