Statele Unite ale Americii solicită "Serbiei să-şi retragă trupele" desfăşurate la graniţa cu Kosovo, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Casei Albe, relatează AFP.
"Asistăm la o importantă desfăşurare militară sârbă de-a lungul graniţei cu Kosovo", inclusiv desfăşurarea "fără precedent" de artilerie, tancuri şi unităţi de infanterie, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al SUA, John Kirby.
NATO a transmis vineri într-un comunicat că "a autorizat forţe suplimentare pentru a aborda situaţia actuală" din Kosovo, potrivit Reuters. NATO nu a specificat deocamdată despre câte forţe suplimentare este vorba şi nici din ce ţări provin ele.
O luptă între poliţie şi sârbi înarmaţi ascunşi într-o mănăstire a transformat în urmă cu câteva zile un sat liniştit din nordul Kosovo într-o zonă de război.
Kosovo, care şi-a declarat independenţa faţă de Serbia în 2008, după o revoltă de gherilă şi intervenţia NATO din 1999, acuză Serbia că îi înarmează şi îi sprijină pe luptătorii sârbi.
Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a declarat miercuri seară că Belgradul ar putea obţine mai multe în dialogul cu Kosovo prin discuţii cu Statele Unite decât prin convorbiri cu UE, informează joi agenţia Tanjug.
Vă spun asta în cel mai sincer mod posibil, deoarece acei oameni (în SUA) - cel puţin unii dintre ei - încearcă să privească lucrurile în mod realist. Pentru că ei privesc lucrurile din Serbia cu mai multă înţelegere", i-a spus Vucic gazdei unui talk-show RTS (Radio Televiziunea Serbiei) într-un interviu.
Potrivit lui Vucic, există de asemenea oameni în Statele Unite care se exprimă deschis împotriva Serbiei precum senatorul Bob Menendez, "lobbyist-ul Pristinei, acuzat de luare de mită şi de o acţiune de corupţie ce implică de asemenea trei oameni de afaceri din New Jersey".
"Menendez, care a fost acuzat de furt şi crimă (...), este cel mai mare lobbyist pro-albanez după Elliott Engel (politician american - n.r.) şi ne împiedica să cumpărăm Hummer-uri la preţuri avantajoase. Acum am cumpărat şi primit acele Hummer-uri şi au sosit 66 din 118, dar acesta nu este singurul lucru", a spus Vucic.
El a notat că relaţiile bilaterale Serbia-SUA s-au îmbunătăţit în multe domenii în ultimii ani, dar că ciocnirile ce au avut loc duminică în Kosovo sunt o ameninţare la adresa acestei relaţii.
"Nu am avut nevoie de asta în relaţia noastră cu America, dar (prim-ministrul kosovar Albin) Kurti, desigur, a avut nevoie", a conchis Vucic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu