Statele Unite continuă eforturile diplomatice în Orientul Mijlociu, după ce Iranul a promis răzbunare Israelului.
În timp ce armata americană își mobilizează aliații pentru a ajuta încă o dată la apărarea Israelului împotriva unui atac iranian preconizat, înalți oficiali americani fac presiuni asupra partenerilor evrei pentru a prezenta mai multă reținere și variante de încetare a focului. Iranul s-ar pregăti să acționeze prin atacuri coordonate cu grupurile sale proxy, Hamas, Hezbollah și Rebelii Houthi, determinând astfel un război generalizat în regiune.
În ultimele câteva zile, președintele Joe Biden și diplomatul său principal, secretarul de stat Antony Blinken, au avut o serie de convorbiri cu omologii lor din Orientul Mijlociu. Fiecare dintre aceștia a avut numeroase schimburi de opinii cu liderii și miniștrii de externe din Iordania, Qatar și Egipt, punctând un mesaj de dezescaladare.
"Ne-am angajat într-o diplomație intensă cu aliați și parteneri, comunicând acest mesaj direct Iranului. Am transmis acest mesaj direct Israelului", a declarat Blinken marți. "Toată lumea din regiune ar trebui să înțeleagă că alte atacuri nu fac decât să perpetueze conflictul, instabilitatea și nesiguranța pentru toată lumea", a completat secretarul de stat american.
Atacul iranian iminent ar veni ca răspuns la uciderea de către Israel, săptămâna trecută, a liderului politic al Hamas la Teheran. Totodată, a doua zi, se crede că Israelul l-a asasinat pe comandantului militar de vârf al celui mai puternic proxy al Iranului, Hezbollah, în Liban.
Iranul și apropiații săi au fost văzuți începând să facă unele pregătiri pentru o potențială ripostă împotriva Israelului, potrivit a doi oficiali americani familiarizați cu informațiile. Sursele nu au dorit să detalieze ce fel de pregătiri sunt făcute.
Mai mulți oficiali americani au declarat pentru CNN că SUA se așteaptă la un atac împotriva Israelului în următoarele zile. Rămâne încă neclar dacă va exista un răspuns coordonat sau un răspuns singular.
De asemenea, oficialii au declarat pentru CNN că se crede că Iranul încă deliberează cu privire la amploarea răspunsului său.
Un oficial american și unul din serviciile secrete occidentale au declarat că acum există temeri mai mari cu privire la o acțiune a Hezbollah decât a Iranului, ridicând perspectiva ca gruparea de miliție cu sediul în Liban - care este finanțată, echipată și antrenată de Iran - să acționeze fără ei.
În condițiile în care oficialii americani și israelieni consideră că un atac al Iranului și al axei sale ar putea fi doar o chestiune de moment, ceea ce se va întâmpla după aceea revine strict Israelului. Multe vor depinde atât de ceea ce este vizat - situri militare sau civile - cât și de gradul de mortalitate al acestor atacuri.
În timp ce SUA poartă discuții secrete și indirecte cu Iranul - adesea în Oman - alte țări, precum Qatar și Iordania, discută direct și deschis cu Teheranul. Ministrul de externe al Iordaniei a efectuat o vizită la Teheran în weekend, iar Qatar acționează adesea ca intermediar pentru SUA.
Noul președinte iranian Masoud Pezeshkian i-a spus duminică ministrului de externe al Iordaniei, Ayman Safadi, că asasinarea lui Haniyeh a fost o "greșeală majoră a regimului sionist (Israel) care nu va rămâne fără răspuns", potrivit televiziunii de stat iraniene.
Miercuri, Organizația Cooperării Islamice se va reuni în orașul port Jeddah din Arabia Saudită, la cererea Iranului, pentru a discuta despre asasinarea lui Haniyeh. Oficialul Hamas se afla în Iran pentru inaugurarea lui Pezeshkian, ceea ce a sporit furia iranienilor față de Israel pentru uciderea oaspetelui lor în capitala lor.
Se așteaptă ca miniștrii de externe arabi să continue să facă presiuni asupra Iranului pentru reținere, criticând în același timp Israelul pentru uciderea lui Haniyeh.
Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a declarat marți că va răspunde împotriva Israelului "indiferent de consecințe" pentru a răzbuna asasinatul. De asemenea, așteptarea îndelungată a atacului de către Israel este "parte din pedeapsă", susține Nasrallah.
Temerile tot mai mari cu privire la ceea ce se poate întâmpla vin la puțin mai puțin de patru luni de la un atac uriaș al Iranului împotriva Israelului, în urma căruia peste 300 de rachete și drone au fost lansate în valuri împotriva Israelului.
În acel caz, atacul direct fără precedent al Iranului împotriva Israelului a fost o încercare de a răzbuna un alt atac israelian în capitala siriană Damasc împotriva unei facilități diplomatice, care a ucis șapte membri ai Forței Quds a Corpului Gardienilor Revoluției Islamice.
Aproape toate rachetele Iranului au fost interceptate de apărarea aeriană a Israelului, dar cu ajutorul semnificativ al SUA, Regatului Unit, Franței, Iordaniei, Arabiei Saudite și Emiratelor Arabe Unite.
Comandantul militar american pentru Orientul Mijlociu, generalul Erik Kurilla, s-a întors luni în Israel, SUA încercând să resusciteze un efort multinațional similar pentru a proteja Israelul de atacuri. Însă nu este clar în ce măsură vor participa aliații arabi critici, având în vedere furia acestora față de asasinarea lui Haniyeh, care a frustrat, de asemenea, oficialii americani.
"Nu a ajutat ce au făcut", a declarat Biden reporterilor când a fost întrebat de acțiunea evreilor, potrivit CNN.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu