SUA: Donald Trump recomandă Londrei un Brexit fără acord

Brexit
Brexit

Preşedintele american Donald Trump a recomandat Marii Britanii să părăsească Uniunea Europeană fără acord dacă nu obţine satisfacţie la cererile sale şi să nu plătească factura pentru separare, într-un interviu în Sunday Times, citat de AFP.

"Dacă nu obţineţi acordul pe care îl vreţi, în locul vostru eu aş părăsi" masa negocierilor, a spus Trump, aşteptat într-o vizită de trei zile în Regatul Unit, începând de luni şi care şi-a înmulţit în ultimele zile declaraţiile privind afacerile interne ale Regatului Unit.

"Dacă eram în locul lor, eu nu aş plăti 50 miliarde de dolari", a adăugat el, referindu-se la reglementarea angajamentelor asumate de Marea Britanie în cadrul bugetului plurianual european în curs (2014-2020), care acoperă şi perioada de tranziţie prevăzută de acordul de separare încheiat în noiembrie între Londra şi Bruxelles.

Guvernul britanic a propus o sumă cuprinsă între 40 şi 45 de miliarde de euro, cifre neconfirmate din partea UE.

Pe de altă parte, preşedintele american a estimat că Londra a comis o "eroare" neimplicându-l pe Nigel Farage, liderul Partidului Brexit, câştigător al alegerilor europene în Regatul Unit, în negocierile cu Bruxellesul.

"Îmi place mult Nigel. Are mult de oferit", a spus el.

Estimând că Londra trebuie să părăsească UE în acest an - "trebuie ca ei să o facă" - el a promis încheierea rapidă a unui acord de liber-schimb între SUA şi Regatul Unit de îndată ce aceasta s-ar face. "Avem potenţialul de a fi un partener comercial incredibil pentru Marea Britanie. Se face puţin în raport cu ceea ce s-ar putea face cu Regatul Unit... Cred că mult mai mult decât cu Uniunea Europeană", a afirmat Donald Trump.

Guvernul conservator al Theresei May a trebuit să amâne data Brexitului, prevăzută iniţial pentru 29 martie, la 31 octombrie cel mai târziu, pentru că nu reuşit să-i convingă pe deputaţii britanici să-i voteze acordul de separare.

În urma eşecului său de a pune în aplicare Brexitul, la trei ani de la referendumul care l-a decis, premierul britanic a anunţat săptămâna trecută că va demisiona din funcţie la 7 iunie.

Într-un interviu acordat tabloidului The Sun sâmbătă, Trump şi-a exprimat sprijinul pentru fostul ministru de externe Boris Johnson pentru a-i succede în funcţie Theresei May. "Boris ar face o treabă foarte bună!", a spus el, "cred că ar fi excelent".

Până în prezent în competiţia pentru succesiunea Theresei May s-au înscris 13 candidaţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel