SUA: Donald Trump trebuie să-şi facă publice declaraţiile fiscale, confirmă o curte de apel

O curte de apel federală a confirmat luni că preşedintele Donald Trump trebuie să-şi facă publice declaraţiile de impunere, solicitate de câteva luni de procurorul districtual din Manhattan. Imunitatea prezidenţială nu este suficientă pentru ca liderul de la Casa Albă să refuze să dea curs acestei solicitări, a subliniat curtea, transmit AFP şi Reuters, citează Agerpres.

Potrivit deciziei de luni a curţii de apel din New York, cabinetul Mazars, care se ocupă de contabilitatea lui Trump, nu are niciun temei să nu predea situaţiile din cei opt ani - din 2011 până în 2018 - care au fost solicitate de procurorul din Manhattan.

Procurorul Cyrus Vance, care este democrat, a cerut aceste documente referitoare la afacerile preşedintelui în cadrul unei anchete privind banii primiţi de starleta porno Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale în legătură cu o presupusă relaţie cu Trump.

Ancheta asupra celor 130.000 de dolari plătiţi de Trump şi firma sa, în timpul campaniei prezidenţiale din 2016, printr-un avocat al candidatului republican de atunci, nu a dus deocamdată la inculpări.

Avocaţii lui Trump insistă că acesta beneficiază, cât timp se află la Casa Albă, de imunitate în faţa oricărei anchete sau urmăriri penale.

În cursul unei audieri în acest dosar, la 23 octombrie, unul din avocaţii lui Trump a afirmat în faţa judecătorilor că acesta ar beneficia de imunitate şi dacă ar decide să tragă în cineva în plină stradă, declaraţie prompt contestată de jurişti şi criticată de democraţi.

În decizia de luni, judecătorii din apel au subliniat că nu au statuat cu privire la faptul dacă un şef al statului în funcţie poate fi urmărit sau inculpat sau poate fi constrâns să furnizeze documente în cadrul unei anchete, ci doar dacă "o terţă parte", în cazul de faţă cabinetul Mazars, poate fi obligată să predea documente financiare ale unui preşedinte în funcţie, în cadrul unei anchete.

Întrucât avocaţii preşedintelui vor continua probabil să se opună solicitării de predare a declaraţiilor fiscale, dosarul ar putea ajunge la Curtea Supremă a SUA, potrivit unor observatori.

Trump este primul preşedinte american după Richard Nixon care refuză să-şi facă publică situaţia fiscală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel