SUA: Hillary Clinton, susține regularizarea masivă a imigranților fără documente

Hillary Clinton, care și-a anunțat intenția de a candida la alegerile prezidențiale din SUA din toamna anului viitor, a lansat un apel pentru elaborarea unui plan de regularizare a situației celor 11 milioane de imigranți fără documente și de naturalizare a unei părți a acestora.

Nu mai putem aștepta pentru crearea unui drum spre cetățenia deplină și integrală, a declarat Hillary Clinton, aflată la Las Vegas în campania pentru alegerile primare din Partidul Democrat, notează Agerpres.

Aici este o diferență între mine și întreaga lume din tabăra republicană. Pentru ca lucrurile să fie clare: niciun candidat republican, declarat sau potențial, nu susține clar o cale spre cetățenie. Când republicanii vorbesc despre statut 'legal', acesta este un cuvânt codat pentru un statut de categoria a doua, a continuat politiciana democrată americană.

Imigrația este un dosar blocat în Statele Unite, după ce în 2013 Camera Reprezentanților a respins un proiect legislativ, adoptat deja de Senat (dominat la acea vreme de către democrați), ce prevedea regularizarea a milioane de imigranți.

Citește și:  Diferențe politice majore între soții Clinton. Hillary combate ce a făcut Bill în urmă cu 20 de ani

Alegerile primare ale democraților vor debuta la începutul anului 2016, învestitura candidatului democrat fiind stabilită pentru iulie 2016, la convenția care va avea loc la Philadelphia.

Un alt candidat declarat pentru alegerile primare ale democraților este în acest stadiu senatorul Bernie Sanders, dar urmează să se lanseze și alții, precum Martin O'Malley, fost guvernator de Maryland.

Alegerile prezidențiale din SUA vor avea loc în noiembrie 2016. Alegerile primare democrate din 2008 au fost pierdute de Hillary Clinton în favoarea lui Barack Obama, devenit ulterior președinte al SUA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel