SUA intenționează să impună restricții de călătorie cetățenilor din 41 de țări

Foto cu rol ilustrativ: Agerpres
Foto cu rol ilustrativ: Agerpres

Administrația Trump ia în considerare introducerea unor restricții de călătorie pentru cetățenii din zeci de țări, conform unor surse familiarizate cu subiectul și unui memoriu intern obținut de Reuters.

Memorandumul menționează un total de 41 de țări, grupate în trei categorii distincte.

Primul grup, format din 10 țări, inclusiv Afganistan, Iran, Siria, Cuba și Coreea de Nord, ar urma să fie supus unei suspendări totale a vizelor cetățenilor.

Al doilea grup, care cuprinde Eritreea, Haiti, Laos, Myanmar și Sudanul de Sud, ar putea fi supus unor suspendări parțiale care ar afecta vizele turistice, vizele pentru studenți și alte tipuri de vize pentru imigranți, cu anumite excepții.

Cel de-al treilea grup, format din 26 de țări, inclusiv Belarus, Pakistan și Turkmenistan, riscă să fie supus unei suspendări parțiale a eliberării vizelor pentru cetățenii lor, dacă guvernele acestor state „nu depun eforturi pentru a remedia deficiențele în termen de 60 de zile”, se arată în document.

Un oficial american, care a vorbit sub protecția anonimatului, a subliniat că lista ar putea suferi modificări și că aceasta nu a fost încă aprobată oficial de administrația SUA, inclusiv de secretarul de stat Marco Rubio.

Măsura amintește de politica din primul mandat al președintelui Donald Trump, când a fost impusă o interdicție de călătorie pentru cetățenii din state musulmane. Aceasta a suferit mai multe modificări până când a primit undă verde de la Curtea Supremă, în 2018.

Pe 20 ianuarie, Trump a emis un ordin executiv prin care a cerut intensificarea verificărilor de securitate pentru toți cetățenii străini care solicită acces în SUA, în scopul identificării potențialelor amenințări la adresa securității naționale.

Ordinul prevedea ca mai mulți membri ai cabinetului să prezinte până la 21 martie o listă de țări pentru care călătoriile să fie parțial sau total suspendate din cauza deficiențelor în procesul de verificare și control al cetățenilor acestora.

Această decizie face parte dintr-o strategie mai amplă de restricționare a călătoriilor, inițiată de Trump la începutul celui de-al doilea mandat al său. Într-un discurs susținut în octombrie 2023, Trump a promis să impună restricții pentru persoanele provenite din Gaza, Libia, Somalia, Siria, Yemen și „din orice alt loc care amenință securitatea noastră”.

Citește și: Trump ameninţă UE cu taxe uriașe pe băuturile alcoolice dacă nu renunță la taxele vamale pentru whisky 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel