Lacul de acumulare care servește 25 milioane de americani din statele vestice este la un minim istoric.
Conform The Verge, Lacul Mead, rezervorul creat de Barajul Hoover și care este responsabil de alimentarea cu apă pentru 25 milioane persoane din statele vestice ale SUA, este la un minim istoric. În data de 9 iunie 2021, nivelul apei lacului de acumulare a ajuns până la 326 metri deasupra apei, întrecând la mustață minimul istoric înregistrat acum cinci ani.
Suprafața lacului a scăzut în același timp cu 42 de metri din anul 2000 până în prezent, lăsând rezervorul la o capacitate de numai 37 de procente. Cu o astfel de scădere dramatică, oficialii se așteaptă să declare o lipsă de apă oficială pentru prima dată în istorie. Acest lucru ar putea avea consecințe asupra energiei și apei pe care le livrează Lacul Mead și Barajul Hoover statelor Arizona, California și Nevada.
În acest an se așteaptă ca nivelul apelor celui mai mare rezervor american să scadă în continuare. Seceta devastatoare care amenință gigantul proiect hidrologic afectează și alte state din regiune. „Vă rog să vă alăturați mie și locuitorilor statului Utah, în pofida credințelor religioase, pentru acest weekend de rugăciune umilă pentru ploaie”, a transmis guvernatorul Spencer Cox din Utah, într-un videoclip de săptămâna trecută. Acesta a declarat stare de urgență în martie fiindcă Utah, la fel ca restul Vestului american, a fost cuprins de secetă.
Amid dangerous drought conditions, we’re inviting all Utahns — regardless of religious affiliation — to join us this weekend in collective and humble prayer for rain.
— Utah Gov. Spencer J. Cox (@GovCox) June 3, 2021
Read more: https://t.co/uJzFARl7BI pic.twitter.com/HS755aXEy3
Temperaturile cu care se vor confrunta statele vestice ale țării în acest weekend sunt cel puțin extreme. Las Vegas, oraș aflat la 50 km de Lacul Mead, a atins 42 de grade Celsius și ar putea să depășească această valoare incredibilă săptămâna viitoare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu