SUA, promisiune: Guvernul american va face tot ce este necesar pentru a asigura securitatea translatorilor afgani

Sua, promisiune privind securitatea afganilor / Foto: Pixabay
Sua, promisiune privind securitatea afganilor / Foto: Pixabay

SUA dă asigurări că va face "tot ce este necesar" pentru a asigura securitatea translatorilor afgani.

Alegeri prezidentiale 2024

Statele Unite vor face "tot ce este necesar" pentru a asigura securitatea translatorilor afgani, a promis joi şeful statului-major american, generalul Mark Milley, într-un moment în care retragerea americană din Afganistan a depăşit 50%, în avans faţă de termenele stabilite, transmite Agerpres, citând  AFP.

Departamentul de Stat este cel care gestionează dosarul, fiind însărcinat să acorde vize afganilor, în special translatorilor, care se tem pentru viaţa lor după plecarea forţelor străine din Afganistan, dar Pentagonul a început deja pregătirile în acest sens, a reamintit cel mai înalt gradat american, chestionat în Congres cu privire la această "datorie morală" a Statelor Unite.

"Vă pot asigura că guvernul american va face tot ce este necesar pentru a asigura securitatea şi protecţia celor care au cooperat cu noi timp de două decenii", a adăugat el.

VEZI ȘI: Personal de asanare din Afghanistan, executat cu sânge rece

 

Lloyd Austin: Este foarte important pentru noi

VEZI ȘI: Întoarcerea dintr-un război pierdut

Secretarul Apărării, Lloyd Austin, care participa la aceeaşi audiere în faţa Comisiei pentru forţele armate a Senatului, a aprobat. "Este foarte important pentru noi, facem presiuni din partea noastră la maxim pentru a merge cât mai repede posibil", a spus el.

Odată cu retragerea accelerată a trupelor NATO, mii de traducători şi interpreţi ai ambasadelor şi forţelor militare occidentale se îndreaptă spre consulate în speranţa de a obţine o viză de imigrare, de teama represaliilor dacă talibanii vor reveni la putere la Kabul. Potrivit ambasadei americane la Kabul, aproximativ 18.000 de afgani aşteaptă în continuare procesarea cererii lor.

Luni, talibanii le-au cerut translatorilor afgani de pe lângă trupele internaţionale "să-şi recunoască greşelile", dar să rămână în Afganistan pentru că "nimeni nu ar trebui să părăsească ţara".

VEZI ȘI: Pentagonul susţine că ciocnirile din Afganistan nu vor influenţa retragerea forţelor străine

Retragerea trupelor militare din Afganistan

Conform Agerpres, retragerea trupelor militare a început pe 1 mai, lăsând țara din Orientul Mijlociu cu o soartă incertă, pe fondul atacurilor în creștere ale talibanilor. Aproape 10.000 de soldați NATO din misiunea Resolute Support vor părăsi țara pe 11 septembrie, la două decenii de la atacurile teroriste de la World Trade Center.

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a anunțat că nu renunță la misiunea politică și de asistență din Afghanistan, în ciuda retragerii trupelor militare americane și ale NATO până în septembrie 2021.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel