SUA, Regatul Unit, Germania şi Franţa, îngrijorate de activităţile nucleare iraniene

Lideri importanți ai lumii s-au arătat îngrijorați de activităţile nucleare iraniene.

SUA, Regatul Unit, Germania şi Franţa s-au declarat sâmbătă îngrijorate de activităţile nucleare ale Iranului, ele cerând guvernului de la Teheran să revină la masa negocierilor cu comunitatea internaţională, informează AFP şi Reuters, scrie Agerpres. 

Strategia viitoare în tratativele cu Iran



În marja summitului G20 de la Roma, preşedintele american Joe Biden, premierul britanic Boris Johnson, cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Emmanuel Macron s-au întâlnit sâmbătă pentru a discuta despre strategia viitoare în tratativele cu Iran privind programul său nuclear.

Suntem convinşi că este în continuare posibil să se ajungă rapid la un acord pentru revenirea la respectarea PAGC pentru a garanta pe termen lung că programul nuclear iranian este destinat exclusiv unor scopuri paşnice şi pentru a avea în vedere o ridicare a sancţiunilor, indică cei patru lideri într-un comunicat.

Iran, la ”masa negocierilor”



Contăm pe o revenire a Iranului la masa negocierilor. Dar timpul expiră. În Iran are loc îmbogăţirea uraniului şi acest lucru ne îngrijorează profund, a spus Merkel la finalul întâlnirii.

În 2015, marile puteri mondiale şi Iranul au încheiat un acord istoric, intitulat Planul de acţiune global comun (PAGC) şi menit să împiedice dotarea Teheranului cu bomba atomică. SUA au părăsit unilateral acordul în 2018, în mandatul preşedintelui de la acea vreme Donald Trump.

Iranul s-a declarat în această săptămână pregătit să reia în luna noiembrie negocierile pentru salvarea PAGC.

Liderii ţărilor industrializate aprobă o reformă fiscală internaţională

Liderii statelor G20, reuniţi la Roma, au aprobat sâmbătă un acord istoric privind o reformă fiscală internaţională, care îşi propune să pună capăt paradisurilor fiscale prin introducerea unui impozit minimal de 15% din profiturile companiilor multinaţionale, transmite AFP, mai scrie Agerpres. 

Astăzi, toţi şefii de stat din G20 au aprobat un acord istoric privind noi reguli fiscale internaţionale, a anunţat secretarul american al trezoreriei, Janet Yellen, într-un comunicat.

Unda verde va fi oficializată duminică în declaraţia finală a Summitului G20.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel