SUA, relaţie comercială "responsabilă" cu Beijingul

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

SUA doresc "să clădească" o relaţie comercială "responsabilă" cu Beijingul.

Şefa Biroului pentru Politici Comerciale al SUA (USTR), Katherine Tai, a avut o întrevedere vineri seară cu vicepremierul chinez Liu He pentru a discuta despre practicile comerciale chineze pe care Washingtonul le consideră neloiale, cu obiectivul de a stabili "o relaţie comercială gestionată în mod responsabil", notează AFP, scrie Agerpres. 

Aceasta a fost a doua întâlnire dintre cei doi negociatori-şefi însărcinaţi cu comerţul, care vor avea destule de făcut pentru a restabili relaţiile afectate de fostul preşedinte american Donald Trump, în pofida armistiţiului semnat în ianuarie 2020 între cele două ţări.

Katherine Tai şi Liu He s-au întâlnit pentru prima dată în mai



Întrevederea de vineri a fost "o oportunitate pentru Statele Unite şi China de a se angaja să clădească o relaţie de afaceri gestionată în mod responsabil, deoarece afectează nu numai popoarele noastre, ci şi întreaga lume", a explicat o responsabilă a USTR, sub acoperirea anonimatului.

În plus, ambasadoarea Tai a detaliat îngrijorările Statelor Unite cu privire la "practicile necomerciale ale statului chinez şi modul în care politica Beijingului afectează muncitorii, fermierii şi antreprenorii americani", a comunicat USTR într-un raport.

Administraţia Biden, ca şi administraţia Trump înaintea sa, deplânge subvenţiile masive acordate de guvernul chinez întreprinderilor de stat, transferul forţat de tehnologie, care obligă companiile străine să îşi împărtăşească tehnologia pentru a face afaceri în China, sau nerespectarea a proprietăţii intelectuale. Aceste practici anticoncurenţiale au adâncit de-a lungul timpului deficitul comercial american cu China.

Miliarde de dolari pentru bunuri



În 2019, anul precedent pandemiei, acesta a crescut la 344 miliarde de dolari numai pentru bunuri, potrivit datelor Departamentului de Comerţ al SUA.

În primele opt luni ale acestui an, el a fost de 218,9 miliarde de dolari, potrivit datelor publicate marţi.

Întrevederea a fost, de asemenea, menită "să evalueze" progresele Chinei în implementarea acordului de fază 1 care a fost semnat în ianuarie 2020 cu administraţia Donald Trump. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel