Statele Unite au ordonat marţi plecarea personalului neesenţial de la ambasada lor la Kabul, în Afganistan, avertizând împotriva unor ameninţări sporite într-un moment în care armata americană se pregăteşte să părăsească ţara după 20 de ani de război.
Potrivit Agerpres, departamentul de Stat a indicat că 1a ordonat plecarea de la ambasada Statelor Unite la Kabul a angajaţilor guvernului american care îşi pot îndeplini atribuţiile în altă parte”. Decizia a fost luată „în lumina creşterii violenţei şi ameninţărilor la Kabul”, a afirmat Ross Wilson, ambasadorul SUA interimar în capitala afgană.
El a estimat că ordinul va afecta doar un număr relativ mic de angajaţi, pe care nu l-a precizat, şi că ambasada va continua să funcţioneze. „Personalul absolut necesar pentru problemele legate de retragerea forţelor americane şi de munca vitală pe care o efectuăm pentru a sprijini poporul afgan va fi autorizat să rămână la faţa locului”, a scris Ross Wilson într-un mesaj pe Twitter.
Guvernul SUA intenţionează să retragă toate trupele americane din Afganistan până la 11 septembrie, ziua în care se împlinesc 20 de ani de la atentatele din 2001 care au condus Washingtonul să răstoarne regimul talibanilor.
Preşedintele american, Joe Biden, a estimat că forţele SUA şi-au atins obiectivele, dar numeroşi analişti consideră că retragerea ar putea duce Afganistanul spre un nou război civil sau ar putea permite revenirea talibanilor la putere.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu