Analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit despre faptul că SUA își întăresc forțele detașate în România.
Statele Unite ale Americii își întăresc forțele detașate în România. Armata americană își va roti trupele aflate deja în țara noastră, dar va trimite și luptători specializați, transmite Realitatea Plus.
"Discutăm despre mișcări de trupe pe tot flancul estic. Încă din luna ianuarie au fost anunțate aceste modificări de către armata americană. Vorbim despre schimbări care ar trebui inclusiv să le permită celor aflați la comandă să își adapteze mai bine forțele pentru relieful variat al țării noastre. Spre exemplu, în România, Comandamentul aeropurtat 101 va fi înlocuit cu cel al Diviziei Munte 10. Vorbim în acest caz despre aproximativ 500 de militari.
E important de reținut faptul că acest lucru nu se întâmplă în țara noastră, pentru că vedem rotiri de trupe și în Bulgaria, în următoarea perioadă. Mecanismul este unul cât se poate de simplu. Practic, nimic nu se pierde și nimic nu se adaugă. Este ca o schimbare de tură.
În total, vorbim despre aproximativ 3.800 de soldați și pe o perioadă de timp mult mai mare, de aproximativ 1 an. În cursul zilei de astăzi ne așteptăm și la o comunicare oficială din partea Armatei SUA. Încă de când au apărut primele comunicate pe această temă, pe canalele rusești de Telegram au început să apară zvonuri că, de fapt, aceste trupe nu ar veni în România, ci ar fi îndreptate către Ucraina - o informație care a fost dezmințită de oficiali", a relatat jurnalistul Andrei Rotaru.
Analistul politic Bogdan Chirieac a fost contactat pentru a comenta în direct acest subiect.
"Este un semnal pentru Federația Rusă, fără doar și poate. Și pentru NATO, în sensul întăririi flancului estic. România este în situația în care, dacă ar avea diplomație, apropo de ministrul de Externe, ar trebui să profite de aceste oportunități. Ar trebui ca Bucureștiul să convingă Washingtonul ca în afară de desfășurările de trupe NATO pe teritoriul nostru, să creeze o bază militară americană permanentă pe teritoriul României.
Ar fi un mare câștig pentru țara noastră și pentru investitorii americani, și pentru relațiile bilaterale, și pentru respectul pe care ți-l acordă alte țări din NATO, inclusiv pentru țările europene. Deci, o bază militară americană permanentă pe teritoriul României ar ajuta și la securitate, și la prosperitate, și la economie, și la statul de drept", a declarat Bogdan Chirieac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News