Casa Albă a anunţat că o invaziei a Ucrainei de către Rusia nu mai este considerată iminentă de către SUA.
Publicitate
Jen Psaki a spus, într-un briefing de presă de săptămâna trecută, că o invazie a Ucrainei de către trupele ruse desfăşurate lângă frontiera sa ar putea fi "iminentă".
Câteva zile mai târziu, preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, le-a cerut occidentalilor să nu stârnească "panică". Miercuri, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe le-a spus jurnaliştilor că administraţia americană a "încetat să mai folosească (acest termen) pentru că a trimis un mesaj diferit de ceea ce doream să transmitem".
Poziţia Washingtonului, a insistat ea, este că preşedintele rus şi-a poziţionat armata astfel încât "să poată declanşa oricând o invazie".
Acest lucru rămâne "adevărat", a adăugat ea, precizând că Statele Unite nu ştiu "dacă el a luat o decizie" pe această temă.
În cursul zilei de miercuri, Washingtonul a anunţat desfăşurarea a circa 3.000 de militari americani în Europa de Est pentru a apăra ţările din NATO "împotriva oricărei agresiuni", în timp ce baletul diplomatic a continuat, încheie AFP, conform Agerpres.
Rusia a calificat miercuri drept distructivă decizia Statelor Unite de a trimite 3.000 de militari suplimentari în Europa de Est în contextul tensiunilor exacerbate între Moscova şi occidentali cu privire la Ucraina.
Viceministrul de externe rus Alexandr Gruşko, citat de agenţia Interfax, a vorbit despre o măsură nejustificată, distructivă, care creşte tensiunile militare şi reduce marja pentru decizii politice, conform AFP, citat de Agerpres.
Reacţia survine după anunţul privind desfăşurarea a circa 3.000 de militari americani în ţări de pe flancul estic al NATO. Aproximativ 1.000 de militari vor fi repoziţionaţi în zilele următoare de la o bază din Germania în România, alţi circa 2.000 urmând să vină din SUA în Polonia şi Germania, majoritatea în Polonia.
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a precizat că este vorba despre misiuni temporare pentru consolidarea apărării aliaţilor europeni în contextul tensiunilor militare cu Rusia asupra Ucrainei, la frontiera căreia sunt masate importante forţe ruseşti.
Moscova a transmis în decembrie Washingtonului o serie de propuneri privind arhitectura de securitate europeană, cerând în special excluderea oricărei noi extinderi a NATO către Est, cu accent asupra Ucrainei, încetarea cooperării Alianţei cu statele din fostul bloc sovietic şi retragerea trupelor NATO din ţările Europei de Est care au aderat la această alianţă începând din 1997.
În cursul discuţiilor avute cu Rusia asupra acestor propuneri şi în răspunsurile scrise transmise Moscovei, Statele Unite au respins aceste cereri, evocând în schimb posibile măsuri de sporire a încrederii, precum inspectarea de către Rusia a scuturilor antirachetă amplasate de SUA în Polonia şi România. VEZI MAI MULTE AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu