SUA ”shutdown”. Acord între congresmenii americani

Congresmenii americani au ajuns la un acord de principiu care permite să se evite o nouă paralizie parţială a administraţiei în SUA la sfârşitul săptămânii, a confirmat luni seară pentru AFP un înalt responsabil din legislativ.

Acest acord, care mai trebuie votat de Congres şi aprobat de Casa Albă, conţine o serie de măsuri care urmăresc întărirea securităţii la frontiere, potrivit sursei citate.

În privinţa finanţării zidului la frontiera mexicană, care face obiectul unei lupte dure între preşedintele american şi aleşii democraţi de mai multe săptămâni, acordul de principiu prevede 1,375 de miliarde de dolari pentru construcţia unei noi porţiuni de 55 de mile (circa 88 de kilometri), potrivit aceluiaşi responsabil al Congresului.

Donald Trump, care a făcut din campanie promisiunea construirii unui zid pentru a combate imigraţia clandestină provenită din America de Sud, a cerut 5,7 miliarde de dolari.

"Am găsit un acord", a declarat luni seară unul dintre principalii negociatori republicani, senatorul Richard Shelby, citat de CNN la capătul unei reuniuni de negocieri.

La 25 ianuarie, după mai mult de o lună de paralizie parţială care a afectat circa 800.000 de funcţionari, a fost găsit un acord pentru a pune capăt celui mai lung 'shutdown' din istoria SUA, de peste o lună, însă înţelegerea nu prevedea o finanţare a serviciilor federale vizate decât până vineri, 15 februarie.

Grupul de aleşi din cele două partide însărcinaţi cu negocierile se declarase optimist vineri în legătură cu şansele de a obţine un compromis până la acest termen limită.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel