"SUA și-au propus să-l dea jos pe Erdogan. Cutremurul, pretext". Chirieac, după afirmația lui Cristoiu: Nu dau jos un președinte ales legitim într-un stat membru NATO

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Analistul politic Bogdan Chirieac și jurnalistul Ion Cristoiu au vorbit despre urmările cutremurului din Turcia și posibilitatea folosirii acestuia drept mijloc pentru anumite scopuri.

Publicitate

„Erdogan a intrat în conflict cu americanii. Nu au avut curaj să mute bazele NATO pentru că are o poziție geostrategică ieșită din comun. Ai acolo Iran, Afganistan și chiar Rusia. S-a ajuns desigur la un conflict. El s-a adâncit în momentul în care a izbucnit războiul din Ucraina. În aceste momente, sunt țări care joacă pe cont propriu. Asta i-a scos și mai tare din minți pe americani.

De aici și-au propus, așa cum arată și ministrul de Interne, să-l dea jos pe Erdogan. Cutremurul este cel mai bun pretext. Și așa, din punct de vedere economic, cutremurul este un dezastru, e foarte greu să mai vorbești de Turcia Mare câtă vreme ai de administrat acest dezastru. Astfel, cutremurul va fi folosit de către americani pentru a scăpa de Erdogan”, a spus Ion Cristoiu, în emisiunea moderată de Ioan Korpos la România TV.

"Nu cred că SUA dau jos un președinte ales legitim într-un stat membru NATO"

„Eu nu cred lucrul acesta. Erdogan, sigur, are o politică complicată și față de Statele Unite, față de Federația Rusă, dar și față de Ucraina. Însă, în niciun caz nu folosești cutremurul ca să-l dai jos pe Erdogan. Acum, dacă la alegeri se întâmplă ceva...

Să știți că el nu mai era popular dinainte de cutremur din cauza inflației de 85%. Dar, de multe ori, Erdogan a renăscut politic din propria-i cenușă, să știți. Așadar, n-ar fi prima dată dacă și-ar reveni spectaculos, apropo de ce s-a întâmplat cu tentativa de lovitură de stat de acum 8 ani, din care Erdogan a ieșit mult întărit. Atunci, s-a spus că și-a dat-o singur, iar alții spuneau că, în ultima clipă, a fost prevenit de Vladimir Putin.

Așadar, nu. În opinia mea, totul rămâne la nivel de speculație. Dar eu, în niciun caz, nu cred că Statele Unite dau jos un președinte care ar fi legitim ales într-un stat membru NATO. Asta nu cred!”, a explicat Bogdan Chirieac.

Bogdan Chirieac desfiinţează teoria conform căreia cutremurele din Turcia ar fi fost provocate de baza americană HAARP

"Specialiştii ne spun că atunci când au loc cutremure, şi explică ştiinţific, au loc astfel de descărcări în ionosferă şi apar fulgerele care s-au văzut şi sunt înregistrate în Turcia. N-are nicio legătură producerea de cutremure la acea bază militară, pur şi simplu ei studiază ionosfera. Ionosfera e sus, e deasupra planetei. Cutremurul se produce la adâncime, în scoarţa planetei. Nicio legătură! Apropos de teorii ale conspiraţiei.

Eu nu cred! Sigur, se pot provoca cutremure prin explozii nucleare, nu e cazul în Turcia de data asta! Atunci când s-au experimentat armele nucleare s-au provocat cutremure de o anumită magnitudine, dar nu e cazul aici! Cât despre controlul vremii, să fim serioşi... Citește întreaga explicație aici.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel