SUA și China, RĂZBOI pe TikTok. Chirieac: Mai puternică decât o ARMATĂ

Analistul politic Bogdan Chirieac explică ”războiul” stârnit de aplicația Tik Tok între SUA și China.

TikTok, reţeaua de socializare pe care administraţia Donald Trump o acuză de spionaj, şi-a intensificat luni campania de comunicare prin intermediul unui nou site şi a unui cont Twitter dedicat combaterii 'zvonurilor' la adresa sa, informează AFP, scrie Agerpres. 

Bogdan Chirieac, analist politic, a explicat în direct la România TV interesul pe care ar putea să îl aibă China cu ajutorul unei rețele sociale. 

”Este un război comercial, dar este în același timp și un război de influență. Să știți că rețelele sociale au un rol fundamental în alegeri, de exemplu, și în influențarea electoratului sub diverse forme și a consumatorilor. În acest caz, giganții pe care ne-am obișnuit să îi vedem numai americani, Facebook, Instagram, YouTube, iată că apar și de la alte națiuni. Vorbim despre rețele asemănătoare, foarte mari, care concentrează sute de milioane, poate chiar miliarde de utilizatori. Lumea a conștientizat, iar America știe lucrul acesta, importanța fundamentală pe care o au rețelele sociale. E mai puternică o rețea socială decât o armată ultra dotată”, a declarat Bogdan Chirieac. 

Donald Trump acuză platforma de luni de zile că fură date ale utilizatorilor americani în beneficiul regimului de la Beijing, fără a aduce însă dovezi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel