Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii vor începe discuțiile formale pe marginea înțelegerii de liber-schimb, pregătind astfel cea mai importantă înțelegere comercială din istorie, transmite BBC.
Președintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso a făcut anunțul asocierii după ce președintele american Barack Obama a ținut discursul despre Starea Națiunii. Încheierea unui asemenea târg ar dărâma barierele schimburilor dintre cele mai mari economii ale lumii. Schimbul UE-SUA valorează aproximativ 455 miliarde de euro pe an.
Barack Obama a anunțat marți în fața Congresului că Statele Unite își dorește o astfel de înțelegere cu Uniunea, deoarece aceasta ”ar crește exporturile, sprijini locurile de muncă ale americanilor și ar nivela câmpurile de joc ale piețelor din Asia.” Într-o declarație comună, liderii SUA și UE au spus că tranzacțiile dintre cele două puteri vor sprijini milioane de slujbe din ambele părți ale Atlanticului.
Uniunea Europeană estimează că o astfel de înțelegere ambițioasă va crește Produsul Intern Brut anual cu 0,5%.
Nu este clar cât timp vor dura discuțiile, dar astfel de înțelegeri au însemnat în trecut ani de negocieri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News