SUA au ajuns în situaţia în care sunt nevoite să importe grâu din Europa, după ce seceta a afectat culturile agricole, împingând în sus preţurile pe piaţa locală, transmite Bloomberg.
Cel puţin două nave încărcate cu grâu din Polonia au ajuns în Florida în acest an şi multe alte livrări sunt aşteptate în lunile următoare, potrivit unor surse din apropierea acestui dosar care au dorit să îşi păstreze anonimatul.
Sursele au precizat însă că traderul de produse agricole Andersons Inc. a livrat grâul din Polonia către o fabrică de făină a firmei Ardent Mills din Tampa, statul Florida.
Aceste rare importuri de grâu sunt o lovitură pentru SUA, care în ultimele decenii şi-a pierdut importanţa pe piaţa mondială a grâului în defavoarea Rusiei, care acum este cel mai mare exportator mondial. Seceta de anul trecut a afectat livrările de cereale pe râul Mississippi, astfel că a devenit mai scump să transporţi cereale pe calea ferată.
Vremea nefavorabilă înseamnă şi că un număr record de fermieri americani ar putea să renunţe să mai cultive grâu, ceea ce ar face importurile mai profitabile. 'Este o rută comercială neobişnuită dar are o logică pentru că grâul american este scump', spune Miroslaw Marciniak, analist la firm InfoGrain din Varşovia.
'Este mai ieftin pentru procesatorii americani de pe coasta de Est să livreze cereale din Europa decât să le transporte din Kansas', susţine Miroslaw Marciniak. Grâul american de iarnă, un soi utilizat la producţia de pâine, se tranzacţionează la o primă semnificativă faţă de grâul oferit de alţi mari exportatori mondiali. În paralel, unele state din Europa de Est se confruntă cu un surplus de grâu, situaţie care recent a condus la impunerea de restricţii faţă de importurile de grâu din Ucraina.
Directorul general de la Andersons, Pat Bowe, spune că importurile din Europa sunt logice având în vedere diferenţa de preţ dar nu a dorit să comenteze dacă firma pe care o conduce a făcut astfel de tranzacţii. Datele furnizate de Uniunea Europeană arată că Polonia a exportat deja în sezonul 2022-23 aproximativ 79.000 de tone de grâu către SUA. Este posibil ca în viitor să vedem mai multe astfel de livrări din ţările baltice spre SUA, având în vedere diferenţa de preţ, a spus Marciniak.
Mai mulţi ani de secetă în zona de câmpie a SUA şi-au făcut efectul asupra renumitelor câmpuri de grâu ale Americii. Departamentul american al Agriculturii estimează că fermierii americani vor recolta în acest an doar 67% din suprafeţele cultivate cu grâu, cel mai redus nivel de după 1917.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News