SUA, test interceptare rachetă. Misiune încheiată cu succes

Statele Unite ale Americii (SUA) au testat cu succes duminică interceptarea unei rachete balistice cu rază medie de acțiune, într-un context de criză cu Coreea de Nord, relatează AFP.

Racheta a fost lansată de pe un avion militar C-17 deasupra Oceanului Pacific și a fost interceptată de sistemul THAAD (Terminal High Altitude Area Defense), cu baza în Alaska, a precizat agenția de apărare antiracheta MDA (Missile defense agency).

Agenția subliniază că este vorba de cel de-al 15-lea test reușit din totalul de 15.

Acest sistem a început să fie desfășurat în Coreea de Sud pentru a răspunde mai bine amenințării nord-coreene, dar noua putere de la Seul a decis să suspende amplasarea lui, după o campanie virulentă din partea Chinei, invocând necesitatea unei noi evaluări a impactului său asupra mediului.

Sâmbătă, la 24 de ore după lansarea cu succes a unei rachete balistice intercontinentale nord-coreene, ministrul sud-coreean al apărării, Song Young-moo, a indicat că desfășurarea scutului american antirachetă va fi accelerată.

THAAD include șase lansatoare, dintre care două au fost deja instalate la circa 300 km sud de Seul, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel