Pentagonul a anunțat că va trimite trupe americane în Arabia Saudită.
Pentagonul a anunțat că va trimite trupe americane în Arabia Saudită pentru a proteja interesele SUA de "amenințări emergente, credibile", decizia Washingtonului a fost luată în contextul intensificării tensiunilor cu Iranul, informează postul BBC News.
Arabia Saudită a confirmat că regele Salman a aprobat transferul de trupe, care "va consolida stabilitatea și securitatea regională". Țara nu a mai găzduit trupe americane din anul 2003, după intervenția SUA în Irak. Corespondentul BBC Peter Bowes a relatat că SUA ar urma să trimită baterii antiaeriene și antibalistice Patriot și 500 de militari la baza aeriană Prince Sultan din zona centrală a Arabiei Saudite, la aproximativ 80 de kilometri sud de Riad, scrie Mediafax.
"Această mișcare de forțe oferă un element suplimentar de descurajare și asigură capacitatea noastră de a proteja forțele și interesele noastre în regiune împotriva unor amenințări emergente, credibile", se afirmă într-un comunicat al Comandamentului Central al Statelor Unite.
Statele Unite au mobilizat forţe militare suplimentare în Orientul Mijlociu, inclusiv portavionul USS Abraham Lincoln şi grupul naval aferent, care are circa 70 de avioane de atac, precum şi trei distrugătoare din clasa Arleigh Burke, într-o demonstraţie de forţă faţă de ceea ce oficialii americani consideră a fi ameninţări iraniene la adresa trupelor şi obiectivelor americane din regiune. De asemenea, SUA au trimis bombardiere B52 în Qatar şi avioane F-35 şi F-15 în Emiratele Arabe Unite. În plus, în Bahrain se află Flota a V-a a SUA şi militari ai Unităţii navale de reacţie rapidă 22.
Potrivit Institutului Brookings, Iranul are 15 tipuri de rachete balistice cu raze cuprinse între 200 şi 6.000 de kilometri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu