SUA: Un adolescent şi-a împuşcat cinci membri ai familiei în Alabama

Un adolescent american în vârstă de 14 ani şi-a împuşcat mortal cei cinci membri ai familiei în locuinţa lor din statul Alabama, transmite Reuters, citând poliţia locală.

Incidentul a avut în cursul nopţii de luni spre marţi, în oraşul Elkmont, a precizat un purtător de cuvânt al Biroului şerifului din comitatul Limestone.

Trei dintre victime au murit pe loc, iar celelalte două la spital.

Imediat după crime, adolescentul a aruncat pistolul şi a sunat la poliţie, anunţând că i-a ucis pe toţi cei cinci membri ai familiei sale, în reşedinţa lor, a indicat aceeaşi sursă pe Twitter.

El colaborează acum cu anchetatorii pentru localizarea armei, un pistol cu calibrul de 9 mm, despre care a spus că l-a aruncat în apropiere, conform poliţiei. 

Este neclar deocamdată de unde a obţinut adolescentul arma.

Acesta a fost cel mai recent incident armat cu victime multiple în Statele Unite, după cel petrecut la sfârşitul săptămânii trecute în Texas, în care au murit şapte persoane, iar 22 au fost rănite, inclusiv un copil mic.

Luna trecută, un bărbat înarmat a ucis 22 de persoane şi a rănit 24 la El Paso, tot în Texas, la graniţa cu Mexic, iar un altul a omorât nouă şi a rănit 27 în Dayton, Ohio.

Pe fondul reizbucnirii dezbaterii naţionale, preşedintele Donald Trump a declarat la sfârşitul săptămânii că verificarea trecutului cumpărătorilor de arme nu ar fi împiedicat recentele violenţe.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel