O femeie şi-a pierdut viaţa şi altă persoană a fost rănită de un tir accidental care a avut loc joi pe platourile de filmare a westernului 'Rust', cu Alec Baldwin în rolul principal, realizat în New Mexico, Statele Unite, a informat poliţia locală, notează AFP.
UPDATE
Directoarea de imagine Halyna Hutchins şi regizorul Joel Souza 'au fost răniţi prin împuşcare atunci când Alec Baldwin a descărcat o armă de foc utilizată la filmările' pentru lungmetrajul 'Rust', a precizat biroul şerifului din comitatul Santa Fe într-un comunicat.
Halyna Hutchins, în vârstă de 42 de ani, a fost evacuată cu un elicopter la un spital din apropiere, unde decesul ei a fost declarat de medici.
Regizorul filmului 'Rust', Joel Souza, în vârstă de 48 de ani, a fost internat la terapie intensivă. Potrivit purtătorului de cuvânt al şerifului din Santa Fe, citat de publicaţia The Hollywood Reporter, regizorul acestui western se află 'în stare critică'. Conform aceleiaşi publicaţii, care îl citează pe un purtător de cuvânt al echipei de producţie, este vorba despre un 'accident' în care a fost implicat un pistol de recuzită, care ar fi trebuit să fie încărcat cu gloanţe oarbe.
Ancheta a continuat joi seară cu audierea martorilor de către poliţişti, dar nicio punere sub acuzare nu a fost iniţiată în acest stadiu, precizează acelaşi comunicat.
'Alec Baldwin a fost chestionat de poliţişti', a precizat Juan Rios, purtător de cuvânt al şerifului din Santa Fe. 'El a dat declaraţii şi a răspuns unor întrebări. S-a prezentat voluntar şi a părăsit clădirea la finalul întrebărilor. Nicio punere sub acuzare şi nicio arestare nu au fost operate', a adăugat el.
Puţin mai devreme, biroul şerifului local a anunţat că incidentul părea să fie asociat unei arme de foc utilizate ca recuzită pe platoul de filmare şi că 'anchetatorii încearcă să afle tipul de proiectil care a fost tras' şi circumstanţele în care s-a produs acest accident.
Locul de filmare, ferma Bonanza Creek, utilizat pentru turnarea multor pelicule de tip western, a fost închis de poliţişti joi după-amiază, potrivit presei locale.
'Rust' este un western scris şi regizat de Joel Souza, în care Alec Baldwin, care este coproducător, joacă rolul rebelului Harland Rust, care vine în ajutorul nepotului său de 13 ani, condamnat la spânzurătoare pentru o crimă. În vârstă de 63 de ani, Alec Baldwin a devenit deosebit de popular în Statele Unite în ultimii ani datorită scenetelor în care îl imita pe Donald Trump în celebra emisiune de satiră şi umor 'Saturday Night Live'.
O fotografie publicată joi dimineaţă pe contul său de Instagram, înaintea acelui incident, îl arată pe actorul american pe platoul de filmare al filmului 'Rust', la care participă şi australianul Travis Fimmel, devenit celebru după interpretarea personajului Ragnar Lothbrok din serialul TV 'Vikings'.
În martie 1993, actorul Brandon Lee a murit pe platoul de filmare al lungmetrajului 'The Crow', după ce a fost împuşcat în abdomen. Arma utilizată în timpul unei scene în care juca Brandon Lee, fiul legendarului star al artelor marţiale Bruce Lee, pe atunci în vârstă de 27 de ani, ar fi trebuit să conţină doar gloanţe oarbe. Însă autopsia a dezvăluit că actorul a fost împuşcat cu un glonţ de calibrul 44, rămas blocat în pistol şi dislocat de detonarea unui cartuş orb. Procurorul care a condus ancheta a ajuns la concluzia că incidentul a fost 'un act de neglijenţă', notează Agerpres.
Știrea inițială
Femeia, în vârstă de 42 de ani, a fost evacuată cu elicopterul la un spital din apropiere, dar 'a decedat în urma rănilor sale', în timp ce a doua victimă, un bărbat de aceeaşi vârstă, se află la terapie intensivă, au indicat serviciile şerifului din Santa Fe County într-un comunicat.
Poliția a declarat că Baldwin a tras cu arma în timpul filmărilor pentru westernul Rust, a cărui acțiune se desfășoară în secolul al XIX-lea, scrie BBC.
Potrivit anchetatorilor, care s-au deplasat la faţa locului, tragedia pare să fie legată de o armă folosită ca recuzită pe platoul de filmare care a fost acţionată în cursul unei scene din film.
'Anchetatorii încearcă să afle ce tip de proiectil a fost tras şi cum', se arată în comunicat, care nu a precizat numărul de focuri.
'Rust' este un western scris şi regizat de Joel Souza, cu Alec Baldwin în calitate de coproducător şi în rolul unui rebel, Harland Rust, care vine în ajutorul nepotului său de 13 ani, condamnat la spânzurătoare pentru crimă.
Alec Baldwin, 63 de ani, s-a făcut deosebit de popular în Statele Unite în ultimii ani imitându-l pe Donald Trump în celebra emisiune satirică 'Saturday Night Live'. O fotografie postată joi dimineaţă pe contul de Instagram al artistului pare să-l arate la locurile de filmare a westernului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News