Luni, 15 iunie, a început Evaluarea Națională cu proba la Limba și literatura română. A fost extrasă varianta 5.
Publicitate
La primul subiect, elevii au avut de analizat și de răspuns la mai multe subiecte pe baza unui text la prima vedere, mai exact „Zborul”, scris de Sorin Titel.
La Subiectul I B, elevii care au absolvit clasa a VIII-a au avut de făcut o compunere de cel puțin 150 de cuvinte, în care să motiveze apartenența la genul epic a textului precizat anterior.
La Subiectul II B, au avut de scris o narațiune de 150-300 de cuvinte în care să prezinte o întâmplare petrecută în timpul unei activități preferate.
Născut la data de 7 decembrie 1935, într-o comună lângă Lugoj, Sorin Titel a urmat, din 1946 până în 1953, cursurile liceale la Lugoj și Caransebeș. S-a înscris apoi la Facultatea de Cinematografie din București, secția regie. Ulterior, a renunțat la visul unei cariere în domeniu.
Pe plan literar, a debutat, în 1957, cu schița „Drumul” în revista „Tânărul scriitor”. În 1963, a publicat primul său volum de schițe, „Copacul”. De-a lungul anilor, a scris numeroase schițe, povestiri, romane.
Pe 17 ianuarie 1985, a murit în urma unei boli necruțătoare, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu