Analistul politic Bogdan Chirieac a punctat, în cadrul emisiunii „Miercurea neagră”, un succes al Guvernului condus de Florin Cîțu.
În cadrul emisiunii „Miercurea neagră” de la DC News, analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit despre un succes al premierului Florin Cîțu:
„Eu am căpătat o bună apreciere față de premierul Florin Cîțu, fiindcă PIB-ul României a depășit PIB-ul Portugaliei anul acesta, știți? Suntem a 13-a națiune din punct de vedere al PIB-ului. Nu per capita, ci al PIB-ului total. E și greu PIB per capita, fiindcă nu știm câți suntem în România. Am depășit Grecia și Ungaria. Cred că ne apropiem de Cehia, deși ei sunt mai puțini. A fost premier, dacă și-a luat relele, să-și ia și bunele.
E vorba de estimatul pe 2021, făcut de Banca Mondială și FMI. Suntem în topul ăla, ceea ce, mă rog, e mult până departe, dar e bine că s-a avansat“, a precizat analistul politic Bogdan Chirieac.
Datele oficiale arată că Guvernul Cîţu a lăsat România cu o rată a şomajului în scădere.
Numărul total de şomeri la finele lunii noiembrie 2021 a fost de 237.887 de persoane, mai mic cu 3.653 de persoane faţă de cel înregistrat la finele lunii anterioare. Astfel, rata şomajului oficială este de 2,72% în România. Dintre aceştia, 56.657 au fost şomeri indemnizaţi şi 181.230 şomeri neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a crescut cu 742 persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a scăzut cu 4.395 persoane faţă de luna precedentă.
Pe medii de rezidenţă, numărul şomerilor la finele lunii noiembrie se prezintă astfel: 72.969 şomeri provin din mediul urban şi 164.918 şomeri provin din mediul rural, scrie news.ro.
”Execuţia bugetului general consolidat pe cele unsprezece luni ale anului 2021 s-a încheiat cu un deficit de 55,98 miliarde lei (4,70% din PIB) în scădere faţă de deficitul de 84,05 miliarde lei (7,94% din PIB) înregistrat la aceeaşi perioadă a anului 2020. Această evoluţie a fost determinată de: creşterea veniturilor bugetare cu 1,25 puncte procentuale din PIB (an/an), influenţată preponderent de dinamica încasărilor din TVA; reducerea cheltuielilor bugetare cu 2 puncte procentuale din PIB (an/an), în principal ca urmare a diminuării ponderii în PIB a cheltuielilor cu salariile şi cu asistenţa socială”, arată datele Ministerului de Finanţe (citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu