Premierul scoţian Nicola Sturgeon a anunţat că demisionează, după ce a petrecut 8 ani în această funcţie.
În urma demisiei surprinzătoare a premierului Nicola Sturgeon, partidul său, SNP, a stabilit joi un calendar pentru numirea succesorului său care va avea dificila sarcină de a prelua stindardul cauzei separatiste, notează AFP.
Un vot intern al partidului va avea loc între 13 şi 27 martie, a anunţat Partidului Naţional Scoţian (SNP) joi seară, la finalul unei reuniuni a responsabililor săi pentru a stabili modalităţile de desemnare a viitorului lor lider.
Un calendar strâns - campania precedentă, din 2004, a durat două luni şi jumătate - care ilustrează dorinţa separatiştilor de a soluţiona cât mai repede această problemă a succesiunii premierului Nicola Sturgeon, la mai puţin de doi ani până la următoarele alegeri legislative din Regatul Unit.
Candidaţii vor avea termen până pe 24 februarie să se declare.
Deocamdată, nimeni nu a făcut acest pas, dar potrivit presei locale, ministrul sănătăţii Humza Yousaf şi-ar putea anunţa candidatura în curând. Printre ceilalţi potenţiali pretendenţi se află ministrul de finanţe Kate Forbes şi fostul deputat Angus Robertson.
Adjunctul lui Nicola Sturgeon, John Swinney, presupus candidat, a anunţat că nu se înscrie în cursă.
Oricine va fi viitorul premier, acesta va avea sarcina grea de a prelua ştafeta de la Nicola Sturgeon, care a ridicat la culme susţinerea cauzei independenţei, fără să o ducă, totuşi, la bun sfârşit până acum, Londra refuzând perspectiva unui nou referendum.
Responsabilii partidului au decis astfel joi seară să amâne un congres crucial pe această temă care urma să aibă loc în martie.
"Ar fi o greşeală să avem un lider nou ales legat de o decizie-cheie privind modul în care asigurăm democraţia în Scoţia în faţa intransigenţei continue" a Londrei, a justificat joi seară Lorna Finn, secretar naţional al partidului.
Anunţul făcut miercuri de Nicola Sturgeon, 52 de ani, privind demisia sa lasă un gol imens. În cei opt ani la putere, şefa ajunsă în frunte după victoria lui "nu" la referendumul de autodeterminare din 2014 a reuşit să-şi revigoreze tabăra înfrântă şi să acumuleze succese electorale.
"Dacă (Nicola Sturgeon) nu poate conduce Scoţia, cine poate?", s-a întrebat joi revista politică The Spectator.
"Fără îndoială, Nicola Sturgeon este cea mai bună militantă pentru SNP şi a fost o comunicatoare remarcabilă", a declarat pentru AFP James Mitchell de la Universitatea din Edinburgh.
Dar "sprijinul pentru independenţă nu a crescut atât de mult pe cât a prezis ea. Ea nu a putut să răspundă la anumite întrebări foarte delicate referitoare la independenţă, pensii, Uniunea Europeană, monedă", a subliniat acest expert.
După o decizie a Curţii Supreme a Regatului Unit din 2022 care confirma refuzul Londrei de a organiza o nouă consultare populară - solicitată de SNP care consideră că Brexit-ul a schimbat situaţia -, Nicola Sturgeon a declarat că va transforma următoarele alegeri generale din 2024 într-un referendum de facto, o perspectivă controversată în SNP şi în rândul electoratului.
Sprijinul pentru independenţa Scoţiei a crescut la circa 50% după decizia Curţii Supreme, dar s-a diminuat din nou în ultimele luni, potrivit AFP, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News