Suceava: Inundaţiile au produs pagube de circa 300 de milioane de lei în judeţ

Membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Suceava au aprobat în şedinţa extraordinară de miercuri un al doilea raport de sinteză privind apărarea împotriva inundaţiilor, fenomenelor meteorologice periculoase, accidentelor la construcţii hidrotehnice şi poluărilor accidentale care au avut loc în judeţ, începând din 6 iunie. 

Potrivit raportului prezentat în cadrul şedinţei de directorul SGA Suceava, Daniel Drăgoi, inundaţiile au afectat 15 unităţi administrativ-teritoriale cu 25 localităţi, valoarea totală a pagubelor produse fiind de 18,705 milioane lei. Au fost deteriorate o casă, două poduri, 12 podeţe, trei punţi, 51 km drum comunal, 14,68 km străzi, s-au produs colmatări sau deteriorări de orice fel ale cursurilor de apă cadastrale în zonele în care sunt în pericol iminent locuinţe, obiective socio-economice, elemente de infrastructură, inclusiv căi de comunicaţie rutieră, feroviară şi altele.

Un prim raport prezentat şi aprobat săptămâna trecută în CJSU Suceava arăta că, inundaţiile produse în perioada 21 mai-4 iunie, au afectat 36 de unităţi administrativ teritoriale, cu 79 de localităţi, valoarea totală a pagubelor fiind de circa 124 milioane de lei. Au fost afectate în acea perioadă cinci poduri, 30 de podeţe, o punte, 5,48 km de drum judeţean, 185,837 km de drum comunal, 57,61 km de străzi, la care se adaugă 0,538 km apărări de mal, 0,2 km eroziuni şi 0,6 km decolmatări.

Totodată, s-au înregistrat pagube reprezentând efecte negative produse de evenimente hidrometeorologice periculoase, inundaţiile provocând eroziuni, colmatări sau deteriorări de orice fel ale cursurilor de apă cadastrate, în zonele în care sunt în pericol locuinţe, obiective socio-economice, elemente de infrastructură, inclusiv căi de comunicaţie rutieră, feroviară şi altele, fiind afectate 15 UAT-uri, cu 18 localităţi, valoarea totală a acestor pagube ajungând la circa 157 de milioane de lei.

Referitor la podul de pe DN 17 A, la km 50, în zona localităţii Suceviţa, unde apa căzută în cantităţi mari a produs eroziuni, s-a asigurat protecţia cu arocamente, se circulă pe o bandă şi jumătate şi se menţine restricţia de 7,5 tone şi lăţimea de 5 metri, restricţiile fiind semnalizate corespunzător. Prefectura Suceava va iniţia un proiect de hotărâre de guvern în baza celor două rapoarte de sinteză, în vederea obţinerii unor despăgubiri pentru remedierea pagubelor produse de inundaţii în perioadele menţionate, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel