Sucevenii vor putea semnala problemele din municipiu cu ajutorul unei aplicaţii smartphone, din toamna acestui an, pentru ca problemele care apar să se rezolve repede şi eficient, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, viceprimarul Lucian Harşovschi.
El a spus că municipalitatea a desemnat o firmă din Bihor să realizeze o aplicaţie pentru smartphone prin care oamenii vor putea semnala avarii sau probleme care ţin de municipalitate, pentru a fi rezolvate, postând cu ajutorul aplicaţiei o fotografie în legătură cu situaţia apărută, fără a mai sesiza telefonic primăria.
"Este important ca aceste informaţii să ajungă unde trebuie, la factorii care pot lua decizia şi să repare ceea ce s-a stricat", a spus Harşovschi.
El a precizat că aplicaţia Suceava-Alert va fi disponibilă din toamna acestui an atât pentru sistemele de operarea Android, cât şi pentru iOS, prin care, după ce o vor instala în smartphone, oamenii vor putea transmite sesizări primăriei şi operatorilor de servicii publice locale.
Potrivit lui Harşovschi, aplicaţia va fi uşor de utilizat, va permite formularea de petiţii şi sesizări vizând străzi, spaţii verzi, mobilier stradal, iluminat public, salubrizare, câini comunitari, siguranţă şi ordine publică, precum şi ataşarea de fotografii şi locaţiile acestora.
Prin contract, firma bihoreană trebuie să finalizeze proiectul în 40 de zile, iar timp de un să asigure mentenanţă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu