Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat, marţi, că a demarat restaurarea Bisericii "Sf. Ilie" din Şcheia, ctitorie a voievodului Ştefan cel Mare din anul 1488.
Valoarea proiectului este de 22 de milioane de lei, 85% din finanţare fiind asigurată din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional (POR), 13% de la bugetul de stat, iar 2% de la bugetul local.
Termenul de finalizare a investiţiei al cărei antreprenor general este firma suceveană "General Construct" este 20 aprilie 2022.
Preşedintele CJ Suceava, prezent la evenimentul de începere a lucrărilor, l-a felicitat pe primarul din Şcheia, Vasile Andriciuc, şi l-a sfătuit să folosească acest edificiu ca un magnet de atragere a turiştilor, pe viitor.
"Avem obligaţia să facem ceva cu aceste ctitorii şi sfatul meu pentru Primărie, pentru Şcheia, pentru Sf. Ilie este să folosiţi acest edificiu ca un magnet de atragere a turiştilor, aşa cum face Voroneţul, aşa cum face Putna, Volovăţul, Pătrăuţiul câteva dintre ctitoriile ştefaniene (...) Sfatul meu este să vă gândiţi la amenajarea parcării aici, să vă gândiţi la un circuit turistic de autocare deschis, să intre şi să plece mai departe, să fiţi pe hartă, să vă puneţi indicatoare rutiere spre acest monument colosal (...) Aş vrea să profitaţi în sensul bun de acest edificiu, să fie vie această mănăstire. Aici a fost viaţă monahală, au fost călugări, a fost şcoală clericală. Aici în biserică s-a început şcoala. A fost şcoală ştefaniană şi cred că trebuie să fiţi mândri de asta şi să folosiţi mai mult avantajele acestui edificiu, a spus Flutur.
Ansamblul Bisericii "Sf. Ilie" este inclus pe Lista monumentelor istorice din judeţul Suceava din anul 2015.
Ctitoria a funcţionat ca mănăstire de călugări până pe 29 aprilie 1785, când a fost desfiinţată de austrieci, iar biserica mănăstirii a devenit biserică parohială.
Biserica "Sf. Ilie" din Şcheia a fost ctitorită în anul 1488 de către domnitorul Ştefan cel Mare şi a fost zidită în doar şase luni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu