Municipalitatea suceveană a declanşat procedura de licitaţie, cu clauză suspensivă, pentru executarea proiectului de amenajare a zonei de agrement din lunca râului Suceava, în competiţie rămânând două oferte, ConBucovina SA şi asocierea General Construct şi Art Peisaj, a declarat într-o conferinţă de presă, miercuri, primarul Ion Lungu.
"Mă bucură faptul că e o licitaţie importantă, două firme puternice din Suceava care şi-au demonstrat capacitatea de a face lucrări importante. Una din ele va ieşi câştigătoare şi vom avea şansa să facem lucrări de calitate la această zonă de agrement de pe malul râului Suceava", a spus Lungu.
El a precizat că proiectul, în valoare de 16,2 milioane de lei, prevede amenajarea unei zone de agrement pe o suprafaţă de 15,5 hectare şi pe o lungime de un kilometru, cu o parte pentru activităţi sportive şi una pentru plimbări şi divertisment.
Potrivit primarului, în condiţiile în care investiţia se face în albia minoră a râului, nu sunt permise construcţii definitive, iar accesul va fi realizat pe pasarele metalice demontabile în caz de nevoie.
Proiectul prevede alei tip belvedere, care ar reprezenta un fel de faleză, cu granit şi vor avea o lăţime de patru metri, alte alei principale din granit de patru metri lăţime, dintre care doi metri pentru circulaţia pietonilor, iar doi metri pentru biciclişti, dar şi alei secundare din piatră cubică.
Zona sportivă va cuprinde un teren pentru gimnastică aerobică, două locuri de joacă pentru copii, două terenuri de tenis, terenuri de volei şi badminton, iar cea de promenadă va avea mai multe alei, dar şi o platformă pentru evenimente, unde se vor putea organiza spectacole şi alte activităţi culturale.
Totodată, va exista un sistem automat de irigaţii, unul de iluminat cu spoturi de iluminare în partea de jos şi stâlpi în partea de sus, precum şi bănci, coşuri de gunoi şi WiFi gratuit.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu