Poliţiştii suceveni caută o tânără în vârstă de 21 de ani dispărută la începutul lunii trecute, se arată într-un comunicat remis Agerpres, miercuri, de către IPJ Suceava.
Potrivit sursei citate, poliţiştii desfăşoară activităţi de căutare şi identificare a Valentinei Denisa Olteanu, din comuna suceveană Pojorâta, care era rezidentă în Marea Britanie.
Mama tinerei, care a sesizat dispariţia, susţine că nu mai are informaţii despre fiica sa de la începutul lunii august 2019, când trebuia să se îmbarce într-o cursă Ryanair de pe aeroportul Luton - Londra cu destinaţia Torino-Italia.
Conform Poliţiei, fata este de rasă caucazian, piele albă, faţa ovală, ochi căprui, sprâncene arcuite, înălţime aproximativ 1,65 m, aproximativ 45 de kg.
Are ca semne particulare tatuaj pe degetul inelar mâna dreaptă, tatuaj după ureche stânga reprezentând pasărea colibri şi tatuaj vertical pe mâna stângă reprezentând litere chineză cu numele fraţiilor, dar şi o cicatrice postoperatorie de apendicită.
Poliţiştii fac apel la populaţie ca în cazul în care cineva deţine date cu privire la persoana în cauză să apeleze SNUAU 112 sau să se adrese celei mai apropiate unităţi de poliţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu