Sudan: Londra a evacuat aproximativ 1.900 de persoane

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Londra a evacuat aproape 1.900 de persoane din Sudan de marţi, profitând de armistiţiul fragil dintr-o ţară devastată de un război care intră în a treia săptămână.

Aproximativ 2.000 de supuşi britanici din Sudan s-au înscris pe o listă a Ministerului de Externe şi toţi cei care puteau beneficia de evacuare au avut termen până sâmbătă dimineaţă pentru a ajunge la o bază aeriană pentru a se îmbarca în ultimele zboruri, transmite Agerpres.

În total, 1.888 de persoane au fost evacuate din Sudan la bordul a 21 de avioane ale Royal Air Force (RAF) de la baza aeriană Wadi Saeedna, la nord de Khartoum, a făcut cunoscut ministerul.

Iniţial, operaţiunea a fost rezervată deţinătorilor unui paşaport britanic şi rudelor acestora cu permis de şedere britanic.

Dar, după un protest în Marea Britanie, aproximativ 20 de medici sudanezi lucrând pentru serviciul britanic de sănătate publică (NHS) au putut beneficia de aceasta.

Sudanul este cufundat în haos de pe 15 aprilie, ca urmare a luptelor dintre forţele conduse de generalul Abdel Fattah al-Burhan, liderul de facto al ţării nord-est-africane după puciul din 2021, şi cele ale adjunctului său Mohamed Hamdan Daglo, liderul paramilitarilor din Forţele de sprijin rapid (FSR).

Potrivit ONU, peste 528 de persoane au fost ucise şi alte 4.599 au fost rănite până acum în aceste lupte.

Zeci de mii de sudanezi au fugit în statele vecine, inclusiv în Egipt, Etiopia, Ciad şi Sudanul de Sud, în timp ce ţările străine efectuează evacuări în masă ale cetăţenilor lor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel