Ministrul suedez Birgitta Ohlsson a declarat că în România nu există voinţă politică pentru rezolvarea situaţiei romilor. Ea a subliniat că este nevoie de un sistem comun de monitorizare în ţările UE, care să includă şi sancţiuni.
"Suedia a negociat mai multe luni cu România în privinţa folosirii fondurilor europene pentru romi, astfel încât aceştia să nu mai emigreze. Sunt dezamăgită de faptul că Guvernul român nu a dorit să coopereze la nivel european. Avem nevoie de alţi actori pentru aceste negocieri", a precizat ministrul suedez, într-un interviu acordat cotidianului austriac Der Standard, scrie Antena 3.
Întrebată de ce a blocat România crearea unui "taskforce" (un ajutor extern pentru cheltuirea fondurilor europene destinate integrării romilor - n.r.), Birgitta Ohlsson spus: "Cred că există mai multe motive. În România lipseşte voinţa politică. În acelaşi timp nu există capacitatea administrativă pentru utilizarea eficientă a banilor UE. Este una dintre cele mai sărace ţări din Uniune. Probabil că şi mândria joacă un rol - România nu doreşte să aibă observatori din alte ţări".
VEZI și: Mai mulți francezi vor eliminarea sistematică a romilor
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News