Suferința lui Dan Petrescu, după plecarea din România la Guizhou

Dan Petrescu a vorbit într-o conferință de presă, duminică, despre însemnătatea revenirii sale la CFR Cluj.

Tehnicianul Dan Petrescu a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că se bucură că s-a întors la CFR Cluj, precizând că a suferit în vara anului trecut când a plecat în China, la Guizhou Zhicheng, pentru că nu a avut ocazia să joace cu formaţia ardeleană în cupele europene după ce a câştigat titlul.

'Mă bucur că m-am întors la CFR Cluj. În China când a început al doilea sezon, cei de la club m-au chemat la negocieri şi au zis că nu îmi mai pot plăti salariul acela foarte mare. Aşa că am acceptat un salariu la jumătate, dar am pus nişte clauze. Iar una era să plec când vreau, numai să îi anunţ. Asta a fost tot, când cei de la CFR au insistat am zis să vin unde sunt dorit, nu a mai contat latura financiară. Mi-am dorit să mă întorc acasă şi să joc în cupele europene, pentru că asta mi-a lipsit... am suferit puţin că am plecat şi nu am putut să joc cu CFR Cluj în cupele europene. Cei din China m-au rugat să îmi las staff-ul acolo până îşi găsesc alţi antrenori. Dar probabil că într-o lună maximum vor veni şi ei aici', a spus ”Bursucul” în conferința de presă de dinaintea meciului cu Astra.

Citește și: Leo Messi, probleme medicale. Ce meciuri ratează

Lotul nu e cum vreau eu

'De 2-3 luni sunt curtat... eu nu am vrut să vin, dar conducătorii s-au rugat de mine. Le-am spus că e foarte greu să vin acum pentru că orice s-ar întâmpla în afară să câştigăm titlul eu voi fi principalul vinovat. Dar mi-am asumat acest lucru. E normal că meritul de până acum e al foştilor antrenori, eu nu am niciun merit, chiar dacă jucătorii de aici au fost aduşi de mine şi antrenaţi de mine un an. Însă pentru acest sezon eu nu am niciun merit, de acum încolo voi fi judecat. Sper ca de data asta să nu mai plec de la CFR. Să stau cât mai mult aici. Poate numai o ofertă foarte importantă mă va face să plec', a adăugat Petrescu.

'Pentru mine e o problemă că lotul nu e cum vreau eu. Nu am făcut eu lotul în acest sezon... eu aş fi vrut mai mulţi jucători. Pentru că în următoarele meciuri va fi foarte greu să folosim aceeaşi echipă. Sincer aş vrea să am două echipe la dispoziţie, una să joace în campionat şi alta în Cupă', a mai spus el.

Echipa de fotbal CFR Cluj întâlneşte, sâmbătă, de la ora 21:30, pe teren propriu, formaţia Astra Giurgiu, într-o partidă contând pentru etapa a 3-a a play-off-ului Ligii I.

Citește și: Mbappe, lovitură de la Rivaldo: Nici el, dar nici Messi, nici Ronaldo

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel