Sulfina Barbu a trimis la Ministerul Finanţelor o variantă de indexare a pensiilor cu 6,5% în medie pentru 2012

sulfina barbu
sulfina barbu

Ministrul Muncii, Sulfina Barbu, a declarat miercuri, la audierile din Comisia de resort a Camerei, că a trimis Ministerului Finanţelor, pentru proiecţia bugetară, o variantă de indexare a pensiilor cu 6,5% în medie pentru anul 2012, ceea ce reprezintă un impact bugetar de trei miliarde de lei.

"Referitor la proiecţia bugetară, specific de la început că noi am mers cu mai multe variante cu Ministerul Finanţelor şi, dacă va fi o întrebare referitoare la pensii, sigur, noi am transmis către Ministerul Finanţelor şi varianta de indexare a pensiilor, aşa cum este prevăzut în lege, important este să existe resurse financiare pentru ca acest lucru să se întâmple", a spus Sulfina Barbu.

Ea a arătat că s-a mers pe o variantă de indexare de la septembrie la septembrie, rata de inflaţie fiind făcută pe raportul ianuarie 2011 - septembrie 2011, dar şi pe un alt raport septembrie 2010 - septembrie 2011.

"Rezultă practic o indexare cu 6,5% în medie, ceea ce ar însemna un impact bugetar de aproximativ trei miliarde de lei. Aşteptăm datele de la Ministerul de Finanţe, să vedem dacă există aceste resurse financiare, pentru că, discutăm foarte deschis, dacă există resursele financiare disponibile, cred că toată lumea îşi doreşte ca lucrul acesta să se întâmple, în condiţiile în care nu am luat în calcul şi, specific, nu am luat în calcul nicio creştere a unei alte contribuţii sau a unei alte taxe", a spus Sulfina Barbu.

Ea a subliniat că nu au fost luate în calcul pentru anul 2011 creşteri de contribuţii sociale sau creşteri de taxe, ceea ce presupune, pentru a avea resurse în 2012, că trebuie să se ştie clar creşterea economică, motiv pentru care au fost elaborate mai multe scenarii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel