Sultanul din Pahang, înscăunat rege al Malaeziei

Sultanul Tengku Abdullah din statul Pahang a fost înscăunat rege, devenind al şaisprezecelea suveran al Malaeziei, în cadrul unei ceremonii la Palatul Naţional din Kuala Lumpur, informează joi dpa.

În vârstă de 59 de ani, el îi succede sultanului Muhammad al V-lea de Kelantan, care s-a retras la începutul acestei luni printr-o abdicare-surpriză, la trei ani după o domnie stabilită pentru cinci ani. Sultanul statului Perak, Nazrin Shah, a fost de asemenea înscăunat ca vicerege.

De la câştigarea independenţei în 1957, Malaezia este o monarhie constituţională cu un sistem neobişnuit: regele său se schimbă la fiecare cinci ani, fiind ales din rândul familiilor domnitoare ale statelor care compun federaţia. Cu toate că rolul regelui este mai degrabă protocolar, el este foarte respectat în Malaezia şi orice critică la adresa sa este interzisă. Portretul său este afişat în locurile publice şi el este totodată şeful simbolic al islamului în ţară, precum şi comandantul onorific al armatei, aminteşte France Presse. 

VEZI ȘI:

MAE, alertă: Au fost luate măsuri de securitate

Malaezia. Un al doilea român condamnat la moarte. Decizia, definitivă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel