EXCLUSIV  Sumele trimise în țară de românii din diaspora. Care sunt sacrificiile pe care le fac cei din Marea Britanie și de ce nu se pot întoarce în România / video

Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/
Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/

Cristian Stîncanu, directorul Organizației Non-Profit "My Romania Community", care ajută românii din Marea Britanie, a fost invitat la emisiunea "Departe de România", moderată de Gabriel Nuță-Stoica, unde a vorbit despre românii din Marea Britanie. 

Cristian Stîncanu a vorbit, în exclusivitate pentru DCNews și ȘtiriDiaspora, despre sacrificiile pe care le fac românii plecați în Marea Britanie. 

„Conform unor date BNR, diaspora românească a trimis aproape 66 de miliarde de euro din 2007 până în 2022 și anul trecut cei mai mulți bani spre România, ai românilor din străinătate, au venit din Marea Britanie. Concluzia ar fi că s-au mutat din alte țări în Marea Britanie.", a spus Gabriel Nuță-Stoica. 

„Am întâlnit și noi prin activitățile pe care le facem, am oferit consultanță foarte multor români care s-au relocat din Spania și Italia în Marea Britanie. Românii sunt oameni muncitori, românii sunt oameni creativi, muncesc foarte mult și mai ales întotdeauna noi am fost motivați de bani, de valoarea lor. Ce a lipsit probabil cel mai mult în România a fost acel confort financiar pe care ar trebui să o avem în mod normal. Muncesc extraordinar de mult. Sunt români care pleacă dimineața de acasă și vin târziu în noapte. Sunt români care lucrează de dimineață până seara sau au chiar două sau chiar trei locuri de muncă.”, a spus Cristian Stîncanu.

„Din cifre se poate observa că românii reușesc să strângă bani. La final de lună rămân cu ceva în buzunar, spre deosebire de alte țări sau România. O parte din ei îi trimit acasă. Muncesc, strâng bani, trimit acasă, dar se bucură de ei?”, a întrebat Gabriel Nuță-Stoica. 

„O întrebare foarte bună și foarte pertinentă. Dacă un român se ridică  din pat la 6 dimineața, în general, în fiecare zi, în Marea Britanie un român poate pierde în medie în jur de două ore și jumătate în trafic până la muncă sau de la muncă. Imaginați-vă că două ore jumătate din viața fiecărui român care lucrează în Marea Britanie este petrecută în trafic.

Apoi, atunci când omul vede că are posibilitatea de a lucra în condiții normale, decente, el caută să facă cât mai multe lucruri și își ia câte mai multe ore de muncă. În general, în familiile de români cu doi sau mai mulți copii, soțiile asigură suportul familiei.

De cele mai multe ori ele au serviciu part-time sau stau acasă cu copiii, iar bărbații lucrează între 8 și 12 ore, dacă nu mai mult. Imaginați-vă că din punct de vedere financiar se poate strânge o  sumă destul de frumușică mai ales dacă împărți casă în care locuiești cu alte persoane.

În termeni de finanțe, se văd, se simt, românii investesc acasă, dar situația în care ai copii care cresc aici, sunt integrați în acest sistem, primesc educație din Marea Britanie, e destul de greu să lăsăm copiii în urma noastră și  să ne întoarcem în România, dar construim în România, investim, trimitem bani familiei.", a spus Cristian Stîncanu.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel