Premierii Poloniei, Cehiei şi Ungariei au salutat vineri, în mesaje separate, acordul privind migraţia convenit de liderii din Uniunea Europeană reuniţi la Bruxelles, considerându-l o victorie deoarece prevede ca redistribuirea de refugiaţi să se facă pe bază voluntară.
"Nu va exista o redistribuire obligatorie de refugiaţi", a scris pe Twitter premierul polonez Mateusz Morawiecki. "Am ajuns la un acord care este bun pentru Polonia şi pentru întreaga comunitate", a adăugat el, conform agenţiei de presă dpa.
"Am ajuns într-un punct în care oamenii nu mai vorbesc despre cote. Redistribuirea şi relocarea vor fi voluntare, aşa că nimeni nu ne mai poate impune migranţi", a scris la rândul său pe o reţea de socializare premierul ceh Andrej Babis, a mai relatat dpa.
Orban, mulțumit și el
În ceea ce îl priveşte, şeful guvernului ungar, Viktor Orban, a declarat că Grupul de la Vişegrad a reuşit să obţină acceptarea propunerilor sale la actualul summit al UE, iar Ungaria nu va deveni o ţară a migranţilor, potrivit agenţiei de presă MTI.
Într-un mesaj video postat vineri dimineaţă pe pagina sa de Facebook, el a spus că ţările membre ale Grupului de la Vişegrad (Cehia, Polonia, Ungaria şi Slovacia) au reuşit să elimine "ameninţarea" ca migranţi din tabere pentru refugiaţi să fie distribuiţi între ţările europene.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu