Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat sâmbătă că există mai multe motive pentru care Rusia nu poate fi acceptată din nou în Grupul ţărilor puternic industrializate, relatează site-ul agenției Reuters.
"În urmă cu un an, în Canada, Donald Trump a sugerat reinvitarea Rusiei în G7, afirmând că anexarea Peninsulei Crimeea de către Rusia a fost parțial justificată și că trebuie să acceptăm acest lucru", a declarat Donald Tusk.
"Sub nicio formă nu putem fi de acord cu această logică", a adăugat oficialul european.
Germania, Franța și Marea Britanie au respins de asemenea propunerea privind reinvitarea Rusiei în grup și revenirea la formatul G8.
Tusk a declarat că motivele respingerii Moscovei din grup au rămas valide, la care au fost adăugate motive noi, inclusiv "provocările lansate de Rusia în Marea Azov".
Rusia a fost exclusă din acest format după anexarea regiunii ucrainene Crimeea, în anul 2014, la insistențele predecesorului lui Trump, Barack Obama.
Ediția din acest an a summitului G7 se va desfășura în localitatea franceză Biarritz, în perioada 24-26 august 2019.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu