Summit Sibiu. Manfred Weber, declaraţii complete

Manfred Weber
Manfred Weber

Manfred Weber, candidatul PPE la preşedinţia Comisiei Europene, a susţinut un discurs în cadrul summitului PPE care a avut loc joi, 9 mai, la Sibiu. 

Iată transcriptul declaraţiei susţinută de către Manfred Weber la Sibiu: 

"Doamnelor şi domnilor, domnule preşedinte Iohannis, domnule preşedinte Daul, domnule Ludovic Orban,

Părinţii fondatori ai Uniunii Europene ar fi mândri să ne vadă astăzi, de Ziua Europei, în România, la Sibiu, sărbătorind tot ceea ce am obţinut ca europeni, respectiv unitatea continentului nostru şi principiile fundamentale ale libertăţii şi democraţiei şi mă bucur foarte mult să fiu, aici, în Sibiu.

Am 46 de ani, fac parte din prima generaţie de pe acest continent care poate să spună că a trăit în libertate şi pace. Este un rezultat extraordinar, istoric, care ne face să fim atât de mândri astăzi, de Ziua Europei.

Partidul Popular European a fost piatra de fundament a acestor rezultate. Noi facem parte, suntem unii dintre părinţii fondatori ai Uniunii Europene, iar Europa aceasta reprezintă Europa noastră, iar în Europa de astăzi avem tot ce ne trebuie pentru a apăra rezultatele, realizările din ultimele decenii. S-au întors nişte voci egoiste, însă noi suntem partidul Europei.

Pentru politicienii din ziua de astăzi, trebuie să ştiţi că noi trebuie să construim viitorul acestei Uniuni Europene, iar în calitate de reprezentant al PPE, la fel şi PNL-ul din România, trebuie să ştiţi că avem o ofertă foarte clară pentru cei care vor merge la vot în data de 26 mai.

Ce vrem să facem? Vrem o economie puternică, promisiunea că vom lupta pentru o Europă în care nimeni nu va mai fi obligat, forţat să plece dintr-o anumită regiune pentru condiţii mai bune într-o altă regiune.

Ne dorim o Europă care să garanteze securitate, siguranţă pentru cetăţeni, schimb de date, lupta împotriva crimei organizate, împotriva migraţiei ilegale. Ne dorim ca noi toţi, şefi, liderii acestui partid, să apărăm toate aceste rezultate. Acestea sunt, practic, propunerile pe care le oferim cetăţenilor noştri pentru viitor şi ne dorim să ne ajutaţi să le îndeplinim. Să îndeplinim aceste rezultate concrete pentru Europa.

Nu în ultimul rând, vreau să adaug că în România, oamenii se pot baza pe un partid puternic, care reprezintă un pilon puternic la nivel european. Candidaţii de la PNL, de aici din România, fac parte din cea mai puternică familie politică din Uniunea Europeană, grupul PPE. Comparativ cu celelalte două partide de guvernământ din România, PPE-ul este un partid unit, puternic. Socialiştii din România şi partidul ALDE român, nu joacă niciun rol în partidele din care fac parte la nivel european, sunt fie suspendaţi sau excluşi. Nu au dreptul de a sta la masă cu ei, astfel că cetăţenii români sunt asiguraţi că votând pentru PNL, votează de fapt pentru România în primul rând al procesului decizional. Aceasta este oferta pe care v-o facem.

În final, vreau să vă spun că viitorul Comisiei Europene sub leadership-ul meu, va insista asupra principiilor statului de drept. Trebuie să actualizăm încă o dată această problemă, nu doar pentru statele membre, este o chestiune valabilă în toată Uniunea Europeană. De aceea, reprezint întregul mecanism care uneşte Uniunea Europeană, fiindcă sunt sigur că oamenii din Europa vor să trăiască într-un stat, într-o societate în care lupta împotriva corupţiei este o prioritate în care independenţa sistemului de justiţie este foarte clară şi în care libertatea presei este la fel, foarte clară.

Acestea sunt principiile gândirii noastre, mentalităţii noastre. Aşa credem noi că trebuie să arate societatea şi eu, împreună cu colegii mei, putem îndeplini toate aceste promisiuni. Comisia viitoare va face tot ce îi stă în putinţă pentru a garanta toate acestea, peste tot în Uniunea Europeană."

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel