Premierul canadian Justin Trudeau şi preşedintele Consiliului European Donald Tusk au denunţat joi afirmaţiile scandaloase pe care Donald Trump le-a făcut la adresa a patru parlamentare democrate provenind din rândul minorităţilor, calificându-le drept 'inacceptabile', fără a menţiona însă explicit numele preşedintelui american, informează AFP.
'Am fost timp de ani de zile unul din politicienii cei mai pro-americani ai Europei. Sunt dificil de înţeles astfel de fapte şi de cuvinte şi, deseori, dacă simţi că ceva este inacceptabil, trebuie să reacţionezi în pofida afacerilor şi a intereselor', a declarat Donald Tusk în cadrul unei conferinţe de presă comune cu premierul canadian, desfăşurată la Montreal, unde a avut loc summitul UE-Canada.
'Pentru mine, valorile sunt mult mai importante decât comerţul; regret, poate că sunt de modă veche', a adăugat Tusk, subliniind că nu doreşte să se amestece în politica internă a vecinului Canadei. 'Afirmaţiile de ieri seară (miercuri) sunt dureroase şi inacceptabile şi cred că nimeni în Canada nu se gândeşte că aceste propuneri sunt acceptabile, pentru că nu sunt', a ţinut să evidenţieze, la rândul său, Justin Trudeau, la încheierea reuniunii la nivel înalt UE-Canada. În cadrul unui miting al preşedintelui republican desfăşurat miercuri seara în statul Carolina de Nord, parlamentarele democrate care, în opinia liderului de la Casa Albă, 'detestă' America, au fost huiduite de susţinătorii lui Donald Trump.
'Trimiteţi-o înapoi! Trimiteţi-o înapoi!'a început să scandeze mulţimea în momentul în care Trump a menţionat numele democratei Ilhan Omar, una din primele două femei musulmane alese în Congresul american şi care a strânit controverse prin afirmaţiile sale la adresa Israelului, considerate antisemite de mai mulţi congresmeni. Preşedintele Consiliului European a făcut aluzie la aceste sloganuri, declarând: Mă simt ca acasă aici, la Montreal, cel mai european dintre oraşele canadiene, şi pentru că nu am auzit pe nimeni strigând 'trimiteţi-l înapoi'.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu