Klaus Iohannis va participa la Summitul UE - CELAC

foto Inquam Photos / George Călin
foto Inquam Photos / George Călin

Administrația Prezidențială anunță că Președintele României, Klaus Iohannis, va participa, în perioada 17-18 iulie 2023, la al treilea Summit Uniunea Europeană – Comunitatea Statelor Latino-Americane și Caraibiene (UE-CELAC), care va avea loc la Bruxelles, Regatul Belgiei. La această reuniune vor participa șefii de state și de guverne din cele două regiuni.

Potrivit Administrației Prezidențiale, scopul summitului este „relansarea parteneriatului dintre UE-CELAC, în contextul evoluțiilor geopolitice internaționale complexe influențate inclusiv de războiul Rusiei împotriva Ucrainei.” Printre priorități se numără „conectivitate sustenabilă, sprijinirea tranziției verzi și a digitalizării, creșterea rezilienței lanțurilor valorice de pe cele două continente, reafirmarea importanței multilateralismului, a principiilor Cartei ONU, a bunei guvernanțe și a valorilor democratice.”

„Președintele României va exprima sprijinul țării noastre pentru obiectivul major al Uniunii Europene de a relansa parteneriatul cu regiunea Americii Latine și Caraibilor, concretizat și prin organizarea acestui Summit, primul de acest fel în ultimii opt ani. Președintele Klaus Iohannis va susține importanța cooperării UE-CELAC pentru gestionarea noilor provocări globale, a crizelor complexe cu care se confruntă ambele regiuni, dar și a noilor oportunități de dezvoltare care pot fi fructificate printr-o cooperare mai aprofundată. De asemenea, Președintele României va arăta că angajamentul activ al țării noastre pentru cooperarea mai strânsă dintre cele două zone a fost reconfirmat în toate întâlnirile pe care le-a avut cu omologii săi, cu prilejul vizitelor întreprinse în Brazilia, Chile și Argentina în luna aprilie a acestui an, în cadrul cărora a abordat prioritar pregătirile reuniunii la nivel înalt de la Bruxelles.

Președintele Klaus Iohannis va participa, totodată, la masa rotundă cu tema „Combaterea schimbărilor climatice: spre o tranziție echitabilă și durabilă”, unde va susține rolul activ pe care țara noastră este pregătită să îl asume în cooperarea UE–CELAC în acest domeniu.", potrivit Administrației Prezidențiale.

Administrația Prezidențială a oferit și câteva informații suplimentare referitoare la UE-CELAC

„Înființată în 2011, Comunitatea Statelor Latino-Americane și Caraibiene (CELAC) este un bloc regional latino-american cu caracter predominant politic, proiectat să aprofundeze procesul de integrare regională al celor 33 de state membre. Președinția Pro Tempore (în exercițiu) este asigurată de Saint Vincent și Grenadine.

Reuniunile anterioare UE-CELAC la cel mai înalt nivel au avut loc în 2013 și 2015.

În anticiparea acestui eveniment, Uniunea Europeană a lansat pe 7 iunie 2023 Comunicarea Comună „O nouă Agendă pentru America Latină și zona Caraibilor”. Aceasta prevede modernizarea și consolidarea parteneriatului strategic prin întărirea angajamentului politic, sporirea comerțului și a investițiilor și construirea unor societăți mai reziliente, sustenabile și interconectate prin proiecte finanțate în cadrul strategiei Global Gateway", a anunțat Administrația Prezidențială.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel