Este revoltă în Grecia după accidentul feroviar soldat cu 57 de morți.
"Sună-mă când ajungi!", un mesaj trimis de multe mame copiilor lor aflaţi în trenul morţii a devenit slogan al manifestanţilor furioşi după coliziunea feroviară soldată cu 57 de morţi, între care numeroşi tineri, relatează AFP.
În mulţimea care a defilat în toată ţara miercuri existau bannere pe care era scrisă această frază ce s-a răspândit rapid pe reţelele sociale în orele care au urmat după accidentul de tren de pe 28 februarie.
La Atena, tinerii furioşi au scandat, de asemenea: "Trimite-mi un mesaj când ajungi! Nu ai ajuns niciodată. Te vom răzbuna, micuţule".
În câteva zile, "Sună-mă când ajungi" a devenit echivalent pentru Grecia indignată cu "I can't breathe", sloganul apărut în SUA după moartea în mai 2020 a afro-americanului George Floyd, care s-a sufocat sub genunchiul unui poliţist.
Într-o ţară în care familia este un element puternic al societăţii, "Sună-mă când ajungi" rezumă "mentalitatea părinţilor în Grecia, în special a mamei care se îngrijorează dacă nu ştie că este bine copilul său", a explicat pentru AFP o mamă de peste 50 de ani, care are doi copii şi lucrează în cadrul administraţiei municipale şi care a ieşit miercuri să protesteze la Atena, citează Agerpres.
"Este mesajul pe care toate mamele din Grecia îl trimit", spune şi Giota Tavoulari, de 58 de ani, din sindicatul farmaciştilor. Acest slogan este "reluat peste tot pentru că este destul de semnificativ: aceşti copii nu îşi vor revedea familiile pentru că guverne, companii nu au avut grijă" de sistemele de securitate feroviare.
În numeroase unităţi şcolare, elevi din ciclu primar, de liceu şi de colegiu au aşezat pe jos zeci de rucsacuri pentru a forma acest mesaj "pare me otan phtasis!", "sună-mă când ajungi!" sau uneori "trimite-mi un mesaj când ajungi!".
Multe victime ale acestei "tragedii naţionale", cum au numit-o autorităţile greceşti, erau studenţi care se întorceau la Salonic, marele oraş universitar din nordul ţării, după un weekend prelungit.
Media din Grecia au afirmat că acest mesaj face parte din mărturia mamei unei victime care a relatat că a primit un telefon de la fiul ei de 23 de ani care se afla în trenul Atena-Salonic.
"Mamă, este prea multă lume în tren. Nu am văzut niciodată un tren atât de plin. Te sun când ajung, vino să mă iei!", i-a spus acest tânăr mamei lui, potrivit site-ului de ştiri LIFO.
La Patras, oraş universitar din Pelopones, protestatarii au plasat în fruntea mulţimii de la protest o instalaţie care reprezenta un sicriu înconjurat cu baloane negre pe care era plasat mesajul: "Mamă, am ajuns".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu