Sâmbătă am văzut Sunetul Muzicii, la Opera Comică pentru Copii. Aveam să descopăr un spectacol viu, rafinat, profund, ce m-a încântat și bucurat enorm, amintindu-mi de filmul celebru.
M-a bucurat sufletește și spiritual. Auzisem că e bun, dar nu credeam că o să îmi placă atât de mult. Răzvan Mazilu, acest magician al coregrafiei, al dansului, reușește să ofere și ca regizor un spectacol complex, frumos, diafan, dar și puternic. Semnând și costumele de o eleganță aparte, Răzvan a făcut poate unul dintre cele mai bune mussicaluri din țară. Scenografia semnată de Sabina Spataroiu e fabuloasă. Trupa de actori e foarte bună, la fel și muzica interpretată de Orchestra Operei Comice pentru Copii, cât și a baletului ce creează un spectacol original și frumos.
Un eveniment cultural de excepție ce trebuie neapărat văzut. O bucurie de suflet și un cadou cultural pe care vi-l puteți face. Nu o să regretați, ci o să plecați cu o stare deosebită.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News