Sunt acuzați că au vândut măști contrafăcute SPITALELOR. IGPR, val de percheziții

Luptătorii forțelor speciale au intervenit în această dimineață la percheziții în patru județe și în București.
Luptătorii forțelor speciale au intervenit în această dimineață la percheziții în patru județe și în București.

Percheziții de amploare au loc în această dimineață. Polițiștii au oprit comercializarea unor măști de protecție ce ar fi false, destinate unui spital Covid.

La această oră, polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează 10 percheziții domiciliare în municipiul București și în județele Bihor, Brașov, Maramureș și Timiș, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare. 

Măști false pentru medici

”Faptele au legătură cu activitatea de comercializare către o unitate spitalicească desemnată drept spital faza I pentru asistența pacienților testați pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 de măști de protecție ce poartă o marcă înregistrată cunoscută la nivel mondial, produse cu privire la care există indicii temeinice că sunt contrafăcute”, se arată într-un comunicat de presă.

Persoane conduse la audieri 

În același timp, se vor pune în aplicare 6 mandate de aducere emise pe numele bănuiților, ce vor fi conduși la sediul unității de poliție în vederea audierii acestora, pentru clarificarea situației de fapt. 

La activități participă luptători din cadrul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale și specialiștii Institutului Național de Criminalistică. 

La acțiune participă polițiștii inspectoratelor județene de poliție Bihor, Brașov, Maramureș și Timiș.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel