Dacă aveţi de gând să slăbiţi, este important să ştiţi că există câteva fructe ce ar trebui evitate.
Gastroenterologul Andrei Haidar explică ce ce avem de făcut când vrem să slăbim. Mare atenţie, legumele nu îngraşă mai deloc, în timp ce fructele da.
„Sunt patru fructe care trebuie să fie interzise, atunci când recomand o dietă: banane, struguri, smochine şi curmale. Restul fructelor îngraşă şi ele, dacă depăşiţi o anumită cantitate. De aceea, eu spun `două mere sau echivalentul lor`. Sau trei pere, patru portocale. Oricare fruct în această cantitate nu îngraşă. Dacă depăşeşti această cantitate, sigur se va depune", a spus medicul Andrei Haidar la Antena 3.
Medicul precizează că fructele se mănâncă între mesele principale, la gustări, adică în intervalul 10-11 şi 16-17. Şi orele meselor sunt importante şi e bine să fie respectate pe cât posibil.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu